Epoca contemporană

Protecție politică și intervenții externe

La 3 octombrie 1913, după privegherea de toată noaptea, pe Athos a fost convocată o ședință extraordinară a parlamentului, format din reprezentanți ai tuturor celor 20 de mănăstiri ale Sfântului Munte. Aceasta a avut loc în biserica Protaton, înaintea icoanei Axion Estin. Prin votul comun al monahilor s-a hotărât păstrarea autonomiei Sfântului Munte sub conducerea duhovnicească a patriarhului și sub protecția regatului grec. A fost respinsă posibilitatea intervenției altor țări ortodoxe în vederea „protejării” Athosului, iar patriarhiei i-a fost adresată o cerere de a asigura un astfel de sprijin pentru Sfântul Munte.

Consiliul internațional reunit la Londra, în noiembrie 1913, a luat în considerare punctele protocolului ședinței parlamentului Athonit și a stabilit următoarele prevederi:

1.      Sfântul Munte Athos își păstrează statutul de autonomie. Conform tradiției multimilenare, conducerea Athosului va fi exercitată de Protat, alcătuit din reprezentanții celor 20 de mănăstiri.

2.      Pe Sfântul Munte este permisă prezența poliției pentru menținerea ordinii și pentru patrularea liniei de coastă cu ambarcațiuni ușoare.

3.      Comunitățile internaționale ortodoxe au dreptul de a închiria terenuri pe Athos pentru a stabili acolo comunități monahale.

4.      Toți călugării nou-sosiți se supun statutului Sfântului Munte și organului său intern de conducere.

După reglementarea situației internaționale a Sfântului Munte, a urmat reglementarea statutului Athosului în cadrul statului grec. În 1926, un comitet special format din cinci călugări aleși a întocmit Carta Statutară a Sfântului Munte Athos, compusă din 188 de articole, care sintetiza dispozițiile tuturor statutelor athonite anterioare. În același an, un comitet legislativ special din Atena a aprobat această cartă. Constituția greacă din 1927 a ratificat statutul Sfântului Munte și i-a garantat protecție față de orice modificări în constituțiile ulterioare. Cu un asemenea sprijin politic din partea statului, Athosul a fost recunoscut drept republică autonomă.

Situația economică

După ce Sfântul Munte și-a pierdut pământurile din România, Rusia și Turcia, terenurile mănăstirilor din Grecia au fost, la rândul lor, amenințate cu expropriere, ca urmare a noii legislații agricole a statului. Catastrofa micrasiatică a dus la strămutarea populațiilor și la un număr imens de refugiați care aveau nevoie de pământ pentru a-și construi locuințe. Terenurile athonite — câmpuri, păduri, livezi de măslini și pășuni — se potriveau excelent acestui scop. Athoniții au fost de acord să ofere refugiaților aceste terenuri, iar statul a promis compensarea pierderilor financiare. Călugării sperau să-și păstreze dreptul de proprietate și să dea pământurile în arendă pe termen lung, primind rentă, însă statul considera aceste terenuri drept un împrumut pe termen lung, pentru care trebuia să plătească o dobândă anuală de 6%. În 1933, pământurile Athosului au fost evaluate la 250.000.000 de drahme, iar fiecărei mănăstiri i-au fost atribuite dividende anuale corespunzătoare, totalizând 15.000.000 de drahme.

În 1944, odată cu anularea tuturor împrumuturilor de stat, a fost anulată și datoria Athosului, însă Sfântului Munte i s-a acordat o subvenție anuală, mult mai mică decât necesarul pentru întreținerea celor 20 de mănăstiri, a călugărilor și a miilor de pelerini. O parte dintre cheltuieli era acoperită de ajutorul statului, iar restul era suplinit prin importul de lemn de castan (destinat stâlpilor telegrafici), ulei de măsline și struguri. O mică parte din venituri provenea și din pământurile rămase în proprietatea Athosului pe peninsula Halkidiki. Unele mănăstiri și-au investit fondurile în achiziționarea de imobile pe teritoriul secular. Colibele și chiliile își acopereau cheltuielile prin activități agricole și lucrul în ateliere. Veniturile Chinotitei (Adunarea Sfântă — organul executiv) proveneau din contribuția anuală de 3% din profitul fiecărei mănăstiri, precum și din emiterea permiselor de vizitare a Sfântului Munte.

Câți călugări sunt pe Athos

Populația Sfântului Munte în anul 1910 era de 9900 de călugări, însă în anii următori a început să scadă considerabil. Una dintre cauze a fost reducerea numărului de călugări veniți din Rusia și din alte țări nordice. De asemenea, deteriorarea situației economice a avut consecințe importante.

Grija Patriarhiei

Începând cu anul 1924, se observă o răcire a relațiilor dintre patriarhie și Sfântul Munte, provocată în primul rând de adoptarea calendarului gregorian de către patriarhie. Athoniții au reacționat categoric la această schimbare, iar toate mănăstirile Athosului, cu excepția Vatopedului, nu doar că au refuzat să-l recunoască, dar mulți călugări și-au părăsit mănăstirile și s-au retras în chilii, refuzând să pomenească numele patriarhului în rugăciunile lor. A doua cauză a fost dialogul patriarhiei cu Biserica Occidentală și întâlnirea patriarhului ortodox cu papa Paul al VI-lea la Ierusalim, în anul 1964.