Schitul Sfintei Treimi (Kavsokalivia)

Istorie si modernitate

Acest schit este mai bine cunoscut sub denumirea - Kavsokalivia. Locul este strâns asociat cu numele celebrului isihast, preacuviosul călugărul Maxim Kavsokalivitul. Născut în Lampsac, el s-a monahizat mai întâi în regiunea Traciei și apoi în Marea Lavră. La porunca Maicii Domnului, a urcat în vârful Sfântului Munte Athos, unde s-a luptat cu demonii timp de trei zile și trei nopți. Acolo i s-a arătat Maica Domnului, oferindu-i să guste din Pâinea Cerească și poruncindu-i să trăiască ca ascet la poalele Muntelui Athos. După această viziune, Sfântul Maxim, urmând viața altor asceți, și-a construit locuințe temporare, pe care periodic le ardea, se muta în alt loc și construia altele noi. Anume așa și-a căpătat porecla, căci "Kavsokalivit" în greacă înseamnă "coliba arzând". În timpul unei întâlniri cu marele învățător al rugăciunii conștiente, Grigore din Sinai, acesta din urmă l-a convins pe Sfântul Maxim să se stabilească într-un loc permanent, pentru ca călugării să se poată împărtăși de dreptatea sa. Sfântul Maxim era înzestrat cu darul clarviziunii, care îi permitea să detecteze toate gândurile păcătoase care se ascundeau în sufletele oamenilor, precum și să prezică viitorul. Părinții l-au cinstit întotdeauna pe Maxim Kavsokalivitul ca pe un om de mare spiritualitate, iar imediat după odihna sa - ca pe un sfânt.

Ghid de scenete

În fața schitului se află insulița Dascalio, care este asociată cu părintele Gabriel, ce a trăit acolo toată viața sa. Capul său este păstrat în osuarul din schit. Pe stânca din stânga, la 60 de metri deasupra nivelului mării, se poate distinge peștera în care a trăit ca monah Sfântul Nifon (1315-1411), contemporan și primul biograf al monahului Maxim.

Acostamentul schitului se află pe lateral, printre mai multe peșteri marine, de o simetrie uimitoare. Focile din Insulele Sporade sunt adesea văzute aici, deoarece în zonă există o mulțime de pești. În 1872, cheiul schitului a fost renovat și au fost construite noi structuri.

De la chei până la schit există o cărare dificilă, cu multe trepte. Colibele sunt situate în partea stângă și în partea dreaptă a pantei. Puțin mai jos, pe versantul stâng, se află partea nouă a schitului, unde, în stare de ruină, se poate vedea coliba Tuturor Sfinților, din care s-a păstrat parțial cupola albastră decorată cu fresce. La nivelul mării se află digul colibei Ioasafeon, care are propria corabie. O cărare duce de la chei, la partea estică a schitului.

Schitul Kavsokalivia a fost fondat în sec. al XVIII-lea, de către faimosul călugăr ascet Acachie (1630-1730). Călugărul s-a stabilit în zonă și a trăit ca ascet într-o peșteră. Adesea, hrana sa consta din pietre măcinate și iarbă uscată. Când se ruga, mulți frați au văzut flăcări care îi ieșeau din gură. După un timp, călugării care sufereau din cauza lipsei de apă, s-au adunat în jurul lui. Preacucernicul Acachie s-a rugat și imediat a fost descoperit un izvor, care a fost numit "Preacucernicul Acachie". Apa din acest izvor curge din trei locuri în același timp, simbolizând triunitatea ipostasului divin. Astăzi, acest izvor se află chiar deasupra bisericii principale a schitului.

Prima catedrală a schitului a fost amplasată în locul în care se află astăzi biserica cimitirului. Prima catedrală a fost bogat decorată cu fresce. Aici călugărul mucenic Roman din insula Karpenisi a luat tonsura monahală. El a fost primul dintre numeroșii martiri care au trăit în Kavsokalivia. De asemenea, el este considerat cofondatorul schitului, deoarece l-a sprijinit și l-a ajutat pe călugărul Acachie în munca sa.

S-a păstrat o descriere interesantă a schitului făcută de călătorul și călugărul rus Vasile Grigorievici Barski, întocmită în 1725:

"Am ajuns într-o zonă numită Kavsokalivia. Este o zonă aridă și pustie, unde vara este deosebit de cald. Aici toți călugării trăiesc individual. Fiecare călugăr are o mică capelă în chilia sa pentru rugăciunile zilnice. Cu toate acestea, duminica și în zilele de sărbătoare, se adună cu toții într-o biserică mare comună pentru priveghiul de toată noaptea. Călugării de aici nu au nici livadă și nici grădină de zarzavat. Ei au ales această viață în numele lui Hristos. Chiliile lor sunt construite pe pământ uscat și pietros, pe stânci abrupte și în defileuri, la o înălțime deasupra mării, ca niște cuiburi de păsări. Trăiesc din contul muncii lor manuale: unii fac cruci, alții linguri de lemn. Am trăit acolo cu un călugăr, primul dintre ei, pe nume Acachie. În tot Sfântul Munte Athos, el este considerat cel mai de seamă ascet. Am auzit că are și darul prevestirii."

În Kavsokalivia au trăit și alți mucenici vrednici: Nicodim, Pahomie și Constantin. În catedrala hramului, în nartex, se află o imagine a sfântului martir Constantin, alături de care este înfățișat un anumit cleric, cel mai probabil - dichei (starețul schitului) Gabriel.

Schitul Kavsokalivia a dezvăluit lumii multe persoane remarcabile ale monahismului athonit, cum ar fi diaconul Neofit Peloponesianul - un erudit al Academiei athonite, care a întocmit prima carte tipărită pe Sfântul Munte Athos, în 1759 în tipografia Marii Lavre.

Sus, pe versantul drept, se află coliba goală a Acatistului. Puțin mai jos se află coliba Adormirii Maicii Domnului, mai cunoscută sub numele de coliba Sfintului Acachie. A fost construită deasupra peșterii călugărului Maxim Kavsokalivitul, unde a trăit și călugărul Acachie. Deasupra intrării în biserica colibei se află o frescă, care o înfățișează pe Fecioara Maria ținându-l pe pruncul Iisus în brațe. Biserica este pictată cu fresce. Pe latura nordică se află o reprezentare a Sfântului Simeon Noul Teolog; probabil că aceasta este cea mai veche imagine a sa, care a supraviețuit până în prezent. Într-un cufăr special pentru moaște - sunt păstrate particule din moaștele călugărului Acachie, în timp ce capul său este păstrat în catedrala schitului. Fresca din altar îl înfățișează pe Sfântul Marcu, în timpul Conciliului de la Florența din 1439.

Pe aceeași pantă se află coliba Sfântului Ioan Teologul. A fost construită de ieromonahul Paisie din insula Lesbos, care a devenit mai târziu egumenul Mănăstirii Xenofont, în 1784. În timpul războiului ruso-turc, în 1767, amiralul Orlov l-a luat pe corabia sa ca traducător, deoarece cunoștea 6 limbi. Frescele bisericii datează din 1776 și sunt opera unui călugăr din insula Chios, pe nume Mitrofan.

Chiar deasupra colibei Sfântului Ioan Teologul, se află coliba Sfântului Pantelimon. Aici a trăit călugărul filolog, cărturar Filoteu din Smirna (1807-1867).

Pe versantul stâng se află coliba Sfântului Metodiu din Constantinopol, unde a trăit omul de știință, călugărul și scriitorul Metodiu din Bizanț, care a murit în 1811. Interesant este faptul că acest călugăr a fost aproape dat afară din schit, deoarece era mereu fără barbă. Cu lacrimi în ochi s-a rugat pentru a avea barbă, în fața icoanei Adormirii Maicii Domnului; în mod miraculos, o barbă lungă a apărut pe fața sa, atât de lungă, încât ajungea până la pământ.

Puțin mai jos se află coliba Sfântului Gheorghe, mai cunoscută sub numele de coliba Ioasafeon. Aici au fost găzduiți cei mai buni iconografi ai frăției. Această faimoasă școală de pictură a icoanelor, și-a avut originea în Kerasia și apoi s-a mutat în Kavsokalivia, în 1882. În 1920, o parte a atelierului se mută la Karyes, capitala Sfântului Munte Athos. Biserica colibei a fost construită pe locul vechii Biserici a Înălțării Domnului și sfințită în 1887, de Patriarhul Ioachim al III-lea. Icoanele glorificate locale au urmat în mod clar stilul renascentist, care la acea vreme era foarte popular în Sfântul Munte Athos, datorită influenței rusești.

Deasupra colibei Ioasafeon - se află coliba Ananeon, a cărei biserică, dedicată inițial cinstitului Ioan Botezătorul, a fost mai târziu sfințită în cinstea Sfântului Eustațiu. Biserica colibei a fost așezată în 1767, de un arhitect și călugăr pe nume Pahomie din insula Chios, care a construit și biserica Sfântului Andrei (Serai) din Karyes. La fel ca biserica capitalei, biserica colibei este bogat decorată cu elemente baroce.

Catedrala de astăzi, dedicată Sfintei Treimi, a fost construită în 1745. Biserica este bogat decorată cu fresce și are un remarcabil iconostas sculptat în lemn. Sfânta Treime este înfățișată deasupra pasajului din nartexul bisericii principale. În proschinitarii (analoghion, un suport pentru așezarea cărților liturgice sau a icoanelor) din stânga și din dreapta intrării se află icoanele lui Hristos cel Atotputernic și ale Maicii Domnului Umilință (sec. al XII-lea). Pe cupolă, în locul imaginii obișnuite a lui Hristos Atotputernicul, este reprezentată Maica Domnului Platytera (Împărăteasa cerurilor). Pe frescele bisericii sunt reprezentați, de asemenea, mulți sfinți care trăiau în Kavsokalivia. În nartexul bisericii se află o icoană portabilă rară a celei de-a Doua Veniri. Frescele din nartex, create în 1820, sunt opera artistului Mitrofan din regiunea Tracia, din Grecia. Același artist a pictat biserica principală a Mănăstirii Zografu, în 1817. Reprezentarea celei de-a Doua Veniri de pe peretele vestic este demnă de o atenție deosebită; ceilalți pereți, îi înfățișează pe sfinții mucenici. Turnul clopotniței este o clădire independentă din 1897, creată din fondurile Patriarhului Ioachim al III-lea.

Lângă catedrală se află un hotel, care a fost restaurat, precum și o biserică de cimitir din anul 1915. În cimitirul local se află mormântul bătrânului Porfirie, care a murit în 1991. Starețul își amintea astfel, sosirea sa pe Muntele Athos:

"În Sfântul Munte Athos nu au acceptat niciodată copii mici. Ești încă mic, ceea ce înseamnă că nu poți pleca acolo, dar nu te teme. Va trebui să spunem un neadevăr, dar Dumnezeu ne va ierta această mică minciună. În fața lui Dumnezeu - nu va fi o minciună, ci va fi un adevăr, pentru că Îl iubești pe Hristos din toată inima ta și vrei să mergi la Sfântul Munte Athos, pentru a te închina lui Hristos. Dacă te întreabă cineva cine este bătrânul pentru tine, tu răspunzi că eu sunt unchiul tău. Eu, pe de altă parte, voi spune că tu ești nepotul meu, copilul surorii mele". Așa am ajuns la cheiul Dafni. Am debarcat de pe corabie, iar bătrânul s-a îndepărtat puțin de la mine. Tocmai atunci, un soldat cu fustă bufantă și căciulă cu un ciucure s-a apropiat de mine. M-a apucat și m-a aruncat înapoi pe corabie, care deja începea să se îndepărteze.
- Ce cauți aici? Pleacă de aici!
Așa mi-a strigat și eu am început a plânge, în timp ce corabia se îndepărta de Sfântul Munte. Când starețul a văzut ce se întâmplase, a început imediat să strige la soldat să întoarcă corabia, pentru că era nepotul lui."

Preacuviosul stareț a spus întotdeauna, că sosirea sa pe Sfântul Munte la o vârstă atât de fragedă a fost un eveniment miraculos și nu s-ar fi putut întâmpla, fără implicarea miraculoasă a Domnului Dumnezeu în viața sa.