Schitul Sfintei Ana

Istorie si modernitate

La fel ca și în Noul Schit, aspectul clădirilor de aici - amintește de un sat grecesc clasic de munte, unde numeroase căsuțe sunt împrăștiate de-a lungul pantei care ajunge până în vârf. În spatele vegetației luxuriante se pot observa colibele care ies la iveală din spatele coroanelor dense de copaci, de pe versantul nordic și sudic. Este demn de remarcat faptul că panta este mult mai abruptă, decât în Noul Schit. Cea mai înaltă colibă se află la un nivel de 450 de metri, în timp ce biserica principală a schitului se află la 300 de metri deasupra nivelului mării. Stâncile cenușii amintesc faptul că călătorul se apropie de deșertul Athos, ceea ce face pustnicul asemănător cu oaza.

Ghid de scenete

Dacă reflectăm pe hârtie planul schitului, v-om obține un "Ș" inversat. Creasta stâncoasă din stânga (nord) a literei se sprijină direct pe mare, iar vârful ei este încoronat de Biserica Sfântul Gheorghe a colibei Kartsaneon. Biserica a fost construită conform planului arhitectului Paul Milona, care a dedicat o mare parte din lucrările sale Sfântului Munte Athos.

Frăția Kartsaneon a fost fondată de ieromonahul Gabriel Kartsonas (1876-1956), originar din Messinia. A venit aici împreună cu starețul Gherasim, și a devenit faimos ca mare iconograf, discipol al Teofilienilor. În 1917 a fost trimis în exil de către francezi pe insula Mytilene.

Cei trei frați mai mici ai săi au trăit, de asemenea, în acest schit. După un timp, faima pictorilor de icoane din Casa Kartsaneon s-a răspândit mult dincolo de Sfântul Munte.

La poalele acestuia, lângă mare, se află isihastiriul lui Paisie. Pe țărmul îngust de nisip, există câteva clădiri temporare folosite pentru depozitarea bărcilor.

Puțin mai la dreapta, într-o clădire elegantă cu două etaje, se stabilește kathisma Sfântului Eleutherius. Pe partea de est se află o anexă cunoscută sub numele de Vulevtiria - după numele unei vechi mănăstiri menționată într-un document din 1010. Mănăstirea a fost dedicată Fecioarei Maria și a fost părăsită din cauza numeroaselor raiduri ale piraților. În sec. al XIV-lea, călugărul Nifon din Athos și Sfântul Gherontie, ultimul egumen al mănăstirii, au fost călugări aici. Mai târziu, Sfântul Gherontie s-a stabilit în zona mănăstirii Sfântului Pantelimon, unde, în mod miraculos, prin mijlocirea Fecioarei Maria, a apărut un izvor, care a secat după ce apa sa a fost folosită pentru udarea grădinii și pentru spălarea hainelor. Maica Domnului i-a apărut bătrânului într-o viziune și l-a informat că această apă era destinată doar pentru a susține viața călugărilor-asceți. Ceva timp mai târziu, un nou izvor a curs în mod miraculos. Acum se crede că de aici curge apă sfântă. Cantitatea de apă rămâne mereu aceeași.

Coliba de astăzi, precum ca și biserica, au fost construite în 1729 de călugărul Samuel din Kifira. Așezământul a fost restaurat în anul 1900 al Marei Lavre. Bătrânul Anania și multe alte figuri spirituale proeminente au fost monahizate la Sfântul Eleuterie.

Aici, în dreapta, se află digul schitului - la baza treptei din mijloc a literei "Ș" inversate, iar în partea de sus se află catedrala schitului. Aceasta poate fi văzută cu ușurință datorită culorii sale purpurii.

În dreapta digului, lângă țărm, se află coliba Nașterii Domnului, construită de bătrânul Ignatie din insula Chios, un erou al războaielor balcanice care, în timpul ocupației naziste, și-a riscat propria viață pentru a transporta cu feribotul numeroși englezi și neozeelandezi în Orientul Mijlociu.

În partea laterală a traversei sudice a literei se află coliba Cinstitului Botezător, iar în dreapta acesteia - se află coliba Tuturor Sfinților, unde locuiesc călugări din orașul grec Volos. Puțin mai sus se află coliba Cinstitei Cruci, unde locuiesc pictori de icoane renumiți. Tot aici a fost călugăr și părintele Anania. Mai jos de coliba Cinstitei Cruci se află coliba lui Agafangel (Adormirea Maicii Domnului). Agafangel a fost un călugăr erudit care a preluat statusul de egumen al mănăstirii pustiite Esfigmenu. Mai sus, pe versant, se poate vedea coliba Sfântului Artemie, unde a fost tonsurat și a devenit călugăr bătrânul Nectarie al României, care și-a petrecut restul vieții pe Sfântul Munte Athos și nu l-a părăsit niciodată. În apropiere se află coliba Sfântului Pantelimon - în zona în care s-a stabilit Sfântul Gherontie, care a plecat din Voulevtiria. Chiar și mai sus, există o cărare care duce la partea din schit, cunoscută sub numele de Sfânta Ana Mică.

Este cel mai mare și cel mai vechi schit din Sfântul Munte. Înainte el se numea “Schitul Lavrei”. Locuitorii s-au stabilit în această zonă cu mult înainte ca ea să fie recunoscută oficial. Descoperirile arheologice confirmă faptul că oamenii au locuit aici, încă din anul 1007. Multe dintre colibele locale au o biserică atașată și un mic teren cultivat. Dintre cele 51 de colibe, 35 sunt locuite; restul, din păcate, au fost distruse. Unele dintre colibe sunt în curs de reconstrucție și restaurare.

Peste tot în Schitul Sfintei Ana se pot vedea încercările călugărilor de a înfrumuseța teritoriul. Acest lucru este vizibil la izvoarele care se întâlnesc pe drum, pe poteca care duce de la dig și în alte locuri. Poate din cauza acestei dorințe de frumusețe, schitul este adesea caracterizat ca fiind "aristocratic", similar mănăstirii Vatoped, care este numită "Parisul Muntelui Athos".

În timpul stăpânirii turcești, Schitul Sfintei Ana, precum și Schitul Kavsokalivia și Schitul Cinstitului Ioan Botezătorul de la Mănăstirea Iviron, au funcționat ca un fel de "forjerie a martirilor". Părinți duhovnici importanți, precum ieromonahul Vissarion și monahii martiri Macarie, Nicodim, Cosma, Luca, Hilarion, Nichita, David, Pavel și Nectarie s-au monahizat aici. Sfântul Martir David a construit capela Schimbarea la față a Domnului, chiar pe vârful Muntelui Athos. Călugărul Sofronie și Sfântul Sava, precum și mulți alți asceți celebri, duhovnici și purtători de cunoștințe despre rugăciunea conștientă, au trăit, de asemenea, în schit. Printre aceștia se număra bătrânul Mina din Muntenegru, care făcea 3000 de plecăciuni și 150 de rugăciuni într-o zi, precum și ieromonahul Iosif, fostul mitropolit de Târnovo. Anume călugării din schitul Sfintei Ana au fost cei care au preluat egumenia și au restaurat mănăstirile Grigoriu și Esfigmenu.

De la dig pornește o cărare cimentată, care după 1400 de pași se ramifică: calea din dreapta duce la Ana Mică, iar cea din stânga (după alți 150 de pași) - la complexul arhitectural al bisericii principale.

Dificultatea de a urca pe acest drum este reflectată într-o legendă locală. Pe vremea când Patriarhul Chiril era călugăr în schit, un novice, care ducea în spate un număr mare de încărcături grele de la debarcader, copleșit de căldură, de greutatea mare și de numeroasele ispite care-i roiau în minte, s-a așezat să se odihnească pe o stâncă. A auzit vocea Fecioarei Maria, spunându-i că face o jertfă plăcută lui Dumnezeu și că sângele și sudoarea lui vor fi considerate ca sângele și sudoarea martirilor, în ziua celei de-a doua veniri și a Judecății de Apoi. Chiar în acest loc, în livada de măslini a Patriarhului, a fost instalat un proschinitariu special (analoghion - un suport pe care este așezată o icoană).

Datorită faptului, că schitul nu a avut niciodată probleme cu apa potabilă, aici a început să crească o plantă cu numele latin Coix Lacryma L., sau "Lacrima lui Iov". Această plantă este cunoscută și sub un alt nume: "Lacrimile Maicii Domnului". Semințele acestei plante sunt folosite de călugări pentru a face mărgele speciale de metanier, care sunt cunoscute în întreaga lume.

În aproapiere de țărm, în dreapta, puteți vedea coliba Adormirii Maicii Domnului. Sub noua anexă a bisericii principale, unde se află astăzi biblioteca, se află coliba Înălțării. Arhimandritul Filoteu din Nafplio a locuit aici. El este considerat principalul binefăcător al schitului și a fost părintele spiritual al sfântului martir Nicodim. Starețul Nicodim, care a murit la vârsta de 100 de ani, a călugărit și el aici. La același nivel cu coliba Înălțării, în dreapta, se află coliba celor Doisprezece Apostoli, impresionantă prin dimensiunile sale, mai cunoscută sub numele de coliba Patriarhului. A fost construită în 1759 de Patriarhul Chiril al V-lea, fondatorul Academiei Athonite, unde se păstrează capul său. Patriarhul a trăit în colibă ca un simplu novice. Există o legendă, potrivit căreia părinții din schit i-au dăruit patriarhului un măgar, pe care acesta își îndeplinea ascultarea - îngrijirea plantației de măslini. Într-o zi călduroasă de vară, întorcându-se de la măslini spre colibă, patriarhul a văzut doi călugări tineri care ștergeau sudoarea de pe fruntea măgarului, spunând că patriarhul nu merita să se odihnească, întrucât nu el era cel obosit, ci măgarul. De atunci încolo, patriarhul și-a dus singur povara. Aici, în coliba patriarhului, bătrânul Nicandr a călugărit.

Complexul bisericii principale a schitului este înconjurat de structuri de apărare. Acesta a fost renovat în anul 2000 și este ușor observat chiar și de pe o corabie, care se apropie de Muntele Athos, datorită culorilor sale strălucitoare. Complexul include o biserică, un refectoriu, un hotel, casa dikeiului (starețul schitului) și o bibliotecă. Deasupra intrării se află o frescă a Adormirii Sfintei Ana, care datează din 1997. Curtea complexului are o dimensiune impresionantă; aici se află un pavilion cu o priveliște magnifică spre mare.

Biserica a fost amenajată în timpul conducerii patriarhului Dionisie al IV-lea, în 1680, care la acea vreme era călugăr la mănăstirea Marea Lavră. În 1728, binefăcătorul național și filantropul Zois Kaplanis a contribuit la construirea părții drepte a clădirii și a nartexului. Între 1752 și 1755, arhimandritul Filoteu, cu ajutorul financiar al credincioșilor bogați, a construit biserica din temelie, oferindu-i o dimensiune mult mai mare. Deoarece stânca care surplomba clădirea îi limita înălțimea, biserica a crescut pe orizontală. În partea de sud a bisericii se află mormintele Patriarhului Chiril al V-lea și al Arhimandritului Filoteu, precum și al Ieromonahului Daniel, care sunt reprezentați în stânga și în dreapta pe frescă.

Daniel a venit la Sfânta Ana de la chilia Sfântului Gheorghe (Provata) și a construit coliba Nașterii Maicii Domnului, care este situată la o înălțime decentă, deasupra cimitirului. De asemenea, el a dăruit bisericii principale cea mai importantă comoară a sa - piciorul Sfintei Ana. Moaștele, care au fost donate de Patriarhul Ierusalimului, sunt păstrate într-un cufăr de argint aurit și sunt de ajutor, în special cazurilor de infertilitate. De multe ori, călugării le-au dus cu barca pe corabiile, care navighează în jurul peninsulei, astfel încât cuplurile fără copii să se poată închina la relicvă.

Nartexul exterior vitrat al catedralei, se extinde în partea de sud a acestuia. În partea de est se află o conha (un element al arhitecturii bisericilor - acoperire în formă de semicupolă, tip de nișă) cu o frescă care o înfățișează pe Sfânta Ana, ținând-o în brațe pe Fecioara Maria.

Nartexul și biserica principală sunt bogat decorate cu fresce. Pereții nartexului înfățișează asceți în mărime naturală: Pavel Tebeul, Macarie din Egipt, Dionisie din Olimpia și alții. Pe acoperirile cupolelor se pot vedea imagini ale martirilor. Sfântul Dimitrie este înfățișat în închisoare, în momentul în care un scorpion s-a strecurat în camera sa.

Este demn de remarcat că nartexul și biserica principală duc lipsă de lumină. Spațiile imense permit ca pereții să fie decorați cu numeroase picturi murale, ale căror dimensiuni par adesea hipertrofiate (Coborârea de pe Cruce pe cupola din corul nordic - spațiul din fața altarului principal, unde era amplasat corul, și Schimbarea la Față a Domnului - pe cupola din corul sudic). Frescele au fost create de artiștii Atanasie și Constantin din Koritsa, în 1757. Acești pictori de icoane au pictat și bisericile principale ale mănăstirilor Filoteu și Xiropotamu, precum și biserica principală a schitului mănăstirii Xenofont.

În biserica principală sunt păstrate și alte sfințenii: o parte din Capul Sfântului Martir Nectarie și părți din moaștele Sfinților Martiri Macarie, Ignatie, Eftimie și Acachie.

Mai sus pe pantă, în dreapta bisericii principale, se află cimitirul. Biserica din cimitir a Izvorului Dătător de Viață a fost construită în 1729 de către fostul mitropolit Neofit, care a fost călugăr în mănăstirea Iviron. Sub cimitir se află o peșteră în care Sfântul Gherasim cel Nou a trăit ca ascet. Nu departe de peșteră se află coliba Sfintei Treimi, unde s-a călugărit ieromonahul Vissarion. Puțin mai jos, în stânga, se află coliba Întâmpinarea Domnului, unde au fost călugăr Ieromonahul Amfilohie din Simonos Petras și bătrânul Eleuteriu, care a murit la vârsta de 110 ani. În stânga se află coliba Sfântului Dimitrie, unde părintele Macarie din insula Chios a trăit ca ascet. În dreapta - se află coliba Schimbării la Față a Domnului. Sub ea, mai jos, se află coliba Bunei Vestiri, unde a trăit părintele Teodosie, la care s-a spovedit arhimandritul Ioachim Spetsieris. În același cartier se află coliba Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, unde locuiesc călugări, renumiți pictori de icoane. Această colibă a fost întemeiată de bătrânul Teofil, un profesor de muzică care a ajuns la schit în 1826 și a trăit aici ca un ascet (se spune că a dormit doar o oră pe zi timp de 20 de ani). Tot aici a trăit și bătrânul Dositeu, care, potrivit legendei, a scăpat odată corabia de la o mănăstire rusă și a fost dus la schitul său de către arhangheli pe o barcă.