Istorie si modernitate
Mănăstirea Iberică, sau Mănăstirea Iviron, Athos (greacă Μονή Ιβήρων, georgiană ივერთა მონასტერი) este acum o mânăstire ortodoxă grecească de bărbați de pe Athos, care ocupă în ierarhia Sfântului Munte — locul 3.
Perioada bizantină
Primii străini care și-au organizat mănăstirea pe Sfântul Munte, care este numită Iviron, au fost iverienii.
Este evident că în locul unde se află mănăstirea, a existat odinioară un centru monahal organizat. Călugărul Sfântului Munte Nikolaos, care a notat viața lui Petru Athos în 975, menționează mănăstirea numită Climent, fondată de cineva cu același nume. Această mănăstire ar fi putut exista ca o chilie încă în secolul precedent.
Potrivit surselor istorice, Mănăstirea Iviron din Athos a fost fondată în 980. Ioan Ivir, conducătorul local al Meshiei iberice și un nobil bizantin cu titlu, fiind dezamăgit de agitația lumească, s-a retras la o mănăstire de pe Muntele Olimp. Ulterior, reîntâlnindu-se cu fiul său Eutimie, sosit de la Constantinopol, Ioan a plecat la Sfântul Munte, unde s-a apropiat duhovnic de Atanasie din Athos. Atanasie a dat pribegilor o bucată de pământ la o distanță de 1000 de pași de mănăstirea sa, unde au construit chilii pentru 8 călugări iberici. Mai târziu, aici a fost întemeiată mănăstirea. Atanasie l-a tratat întotdeauna cu mare respect pe Ioan și chiar l-a făcut îngrijitor al Marii Lavre. Acest post, după moartea lui Ioan, conform voinței lui Atanasie din Athos, a fost înlocuit de fiul său, Euthymius. Un rol major în întemeierea mănăstirii, așa cum se menționează în scrierile vieții lui Euthymius, l-a jucat și comandantul bizantin și ruda lui Ioan Ivir, Ioan Tornikius, care a părăsit serviciul militar pentru a sluji lui Dumnezeu. După moartea lui Ioan Tzimisces, amenințarea unei lovituri militare de stat se profilează asupra Imperiului, când liderul militar Varda Sklir a încercat să preia puterea și să-i răstoarne pe tinerii împărați Vasile al II-lea și Constantin al VI-lea. Tornikios a fost forțat să ia din nou sabia pentru a conduce armata a 12.000 de armeni și iberici. Vasile al II-lea l-a înzestrat cu generozitate pe Tornikios și i-a dat permisiunea de a construi o nouă mănăstire, eliberând un taur special de aur în 980.
Împăratul a predat mănăstirea Climent Iverienilor, iar călugării au folosit de ceva vreme templul principal al acesteia, închinat lui Ioan Botezătorul, pentru liturghie, în timp ce au început să-și construiască catoliconul în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Noua mănăstire a fost numită ulterior Iviron, deoarece de la bun început a primit un număr mare de călugări iberici, dar până în 1015 și-a păstrat și vechiul nume — Climent.
Prin eforturile împăratului s-au alăturat mănăstirii și alte mănăstiri, precum Kolova din regiunea Ierissos, Leontia din Salonic, chiliile Magula, Kaspakos, Onufria și altele.
Succesorul lui Ioan Ivir a fost fiul său Euthymius, iar apoi vărul său George. În timpul conducerii mănăstirii de către această familie, mănăstirea a devenit centrul spiritual al oamenilor din Iberia și a adus o contribuție uriașă la dezvoltarea culturii acestei țări îndepărtate. Începând cu sec. al XI-lea, un număr mare de lucrări au fost traduse din greacă în iberică, iar unele cărți din iberică în greacă.
Nu numai Vasile al II-lea, ci și alți împărați s-au arătat interesați de Iviron. Printre ei s-au mai văzut și Ștefan Dușan și domnitorii țărilor dunărene. Patriarhul Kallistos, într-un sigil din 1357, a decretat că starețul mănăstirii trebuie să fie grec, slujbele în catolicon se țin în greacă și numai în capela Paznicei — în iberică. Aceste măsuri nu au fost în niciun caz îndreptate împotriva tradițiilor iberice, ci au fost luate ca un semn de dezacord cu politica domnitorului sârb Ștefan Dușan de a transforma mănăstirile din Sfântul Munte. Pe de altă parte, decretul lui Calist reflecta trista realitate a vremii, deoarece legăturile mănăstirii cu Iberia au fost slăbite, din cauza faptului că țara se afla sub influența mongolilor, iar majoritatea călugărilor erau greci. Perioada de refacere a fostei glorii a mănăstirii și dobândirea caracterului național pierdut se va prelungi un secol întreg și se va încheia abia cu eliberarea Iberiei la mijlocul sec. al XV-lea.
Stăpânirea turcească
Raidurile piraților din sec. al XV-lea și întreruperea comunicării cu Iberia după capturarea Athosului au dus la poziția precară a mănăstirii. În sec. al XVI-lea, Iveron a reușit să efectueze lucrări de restaurare a clădirilor, iar în secolul următor — să-și îmbunătățească afacerile datorită grijii patriarhului și mitropolitului din Salonic, ocupând unul dintre locurile dominante a peninsulei. Iviron a reușit să ordoneze competent pământurile care i-au fost donate de alți conducători și a devenit un far al ortodoxiei și al culturii bizantine în afara Greciei. Pe terenul alocat lui Iveron din Moscova a fost construită o mănăstire. Recensământul din 1808 notează în Iveron 250 de călugări, dintre care 158 locuiau în zidurile acestuia.
Epoca zilelor noastre
Mănăstirea Iviron este situată la 1,5 ore drumeție de la capitala Sfântului Munte. În fața intrării în mănăstire se află un mic chioșc, în incinta căruia vizitatorii se pot bucura de priveliștea munților și a mării, precum și să bea apă rece de la un izvor din apropiere.
În centrul curții se observă templul principal, în stânga — capela Paznicei, în dreapta — noua clădire a sacristiei și a bibliotecii, trapeza și clopotul turn, iar în adâncuri un turn mare, maiestuos, dar care a păstrat urmele timpului. Toate aceste ediții centrale sunt înconjurate de o clădire cu patru etaje, care adăpostește chiliile călugărilor. Templul principal maiestuos este dedicat Adormirii Maicii Domnului și a fost fondat la sfârșitul sec. al X-lea. Construcția a fost finalizată în 1030 datorită patronajului unuia dintre cei 4 ctitori iberici — George Varasvadze. Tipul arhitectural al templului se aseamănă cu templul principal al Lavrei, care a fost construit cu douăzeci de ani mai devreme. Pe podeaua de marmură, decorată cu ornamente geometrice, s-a păstrat inscripția ctitorită a călugărului Gheorghe. În timpul construcției acestui templu s-au folosit elemente arhitecturale ale altor clădiri, datorită cărora aici s-au păstrat capitelurile coloanelor decorate cu frunze de plante și flori de crin, plăci de marmură cu monograma lui Iisus Hristos și alte elemente remarcabile ale arhitecturii bizantine.
Una dintre caracteristicile notabile ale acestui templu ar fi un al treilea pronaos, constând dintr-o galerie în fața exonartexului.
Iconostasul bizantin din lemn este bogat sculptat, iar poarta care duce de la exonartex la vestibul este din argint și abanos. Templul principal adăpostește o lampă străveche din argint în formă de lămâie, cu 30 de sfeșnice și 30 de fructe aurite. Capele decorate cu fresce din 1674 sunt construite de-a lungul marginilor pronaosului: în dreapta — Sfântul Nicolae, iar în stânga — Arhanghelii. Iar în a doua capelă se păstrează părți din sfintele moaște a aproximativ 50 de sfinți, părți din instrumentele Patimilor lui Hristos și părți din Sfânta Cruce.
Dintre celelalte 14 capele situate în interiorul zidurilor mănăstirii, două sunt deosebit de demne pentru remarcă:
Prima este Maica Domnului Paznică, lângă vechea intrare în templu, în stânga, care și-a luat numele de la icoana — ocrotitoarea mănăstirii. Icoana se află într-un iconostas special construit la sfârșitul sec. al XVIII-lea.- A doua capelă notabilă, închinată lui Ioan Botezătorul, se află la est de precedenta. Ea a fost construită la cererea starețului Agapius în 1711 și este decorată cu un iconostas din lemn sculptat și fresce.
Mănăstirea Iviron cuprinde schitul lui Ioan Botezătorul, care se mai numește și Iversky, pentru a nu confunda cu schitul aceluiași nume a Marii Lavre. Schitul este situat la o jumătate de oră de mers de la mănăstire. Templul său principal a fost construit și pictat în frescă în 1799.
Mănăstirea mai are chilii situate în direcția mănăstirii Philotheos, 13 — în direcția Karyes și 10 — în Karyes propriu-zis. La începutul sec. al XX-lea, în chilia Sfântului Ioan Evanghelistul locuiau aproximativ 50 de călugări georgieni.
