Prin Sfânta Tundere în monahism, fratele se alătură obștii, iar prin rânduiala înmormântării părăsește obștea pământească. Tunderea este asemănată cu o naștere duhovnicească, în timp ce adormirea reprezintă moartea — însă doar cea trupească.
Moartea unui monah și rânduiala înmormântării
Un astfel de eveniment — mutarea la Domnul a unui călugăr — devine de îndată cunoscut în întreaga mănăstire și apoi în întregul Stat Athonit.
Din vechime, rânduiala înmormântării în Sfântul Munte se săvârșea astfel: după spălarea trupului, monahului adormit i se puneau sandalele, haina (anteriul), schima, scufia și cuculul (gluga). Apoi fratele era înfășurat în sutana sa. Veșmântul monahului devenea giulgiul său, împodobit cu trei cruci: pe frunte, pe piept și pe genunchi.
Astfel pregătit, cel adormit era dus în pronaosul catoliconului (biserica principală a mănăstirii). Slujba de pomenire se săvârșește îndată după Sfânta Liturghie, dimineața, ori după Vecernie. Acest lucru se face pentru ca întregul sobor al mănăstirii să-l poată conduce pe frate pe ultimul său drum.
Slujba de pomenire
Slujba de pomenire este plină de simboluri și de o solemnă întristare. Troparele vorbesc nu doar despre deșertăciunea vieții (despre care mărturisește și trupul monahului, așezat în mijlocul bisericii), ci și preamăresc biruința Vieții — a Domnului nostru Iisus Hristos — asupra morții și stricăciunii.
Spre sfârșitul slujbei, în momentul cântării Podobiei, prima podobie cheamă obștea să-și ia rămas-bun prin ultimul sărut; atunci călugării se apropie și sărută pe cel adormit.
Apoi, în dangăt trist de clopot, trupul este scos afară. Cei dintâi ies slujitorii, urmați de purtătorii trupului celui adormit; în urma lor vin ceilalți părinți cu lumânări aprinse. Întreaga obște se adună în jurul mormântului proaspăt săpat; aici are loc prima rugăciune, săvârșită de tipicarul mănăstirii.
Fiecare călugăr, timp de 40 de zile, va rosti o rugăciune specială pentru odihna fratelui adormit, pe metaniile sale. Cererile și rugăciunile pentru sufletul lui vor continua „un an în biserica mare și în cimitir — până la deplina sa odihnire, adică timp de trei ani”.
Este impresionant faptul că trupurile multor călugări athoniți adormiți rămân moi și flexibile până la înmormântare, spre deosebire de trupurile tuturor celorlalți care părăsesc această lume și care devin rigide din cauza înțepenirii post-mortem.
Tradițiile de înmormântare ale călugărilor din Athos
Atunci când un stareț athonit sau un monah din Sfântul Munte se mută la Domnul (de obicei monahii ajung la vârste înaintate, deoarece duc o viață sănătoasă și au o alimentație curată), frații nu spală trupul celui adormit, ci îl șterg cu apă caldă pe frunte, piept, mâini, picioare și genunchi.
Călugărul care îmbracă trupul fratelui adormit nu privește corpul dezgolit. El îi îmbracă monahului adormit șosete curate, cămașa lungă, anteriu, rasa, polistavrionul și schima; apoi îi așază mâinile încrucișate pe piept și le leagă. După aceea, călugărul înfășoară mâinile cu metania, îi pune pe cap scufia și o acoperă cu gluga.
Trupul este așezat pe o țesătură împletită, după ce monahului i s-a încălțat o pereche nouă de încălțăminte. Apoi trupul este acoperit cu mantia, ale cărei mâneci sunt desfăcute și așezate în diagonală, după care sunt cusute cu ață neagră astfel încât întregul trup să fie acoperit ca într-un giulgiu.
Cu ață albă se brodează trei cruci: pe cap, pe piept și pe picioare.
Dacă cel adormit a fost și preot, i se așază epitrahilul. Dacă a fost egumenul mănăstirii, capul nu îi este acoperit.
Pe o targă de lemn, trupul este dus în nartex (pronaosul bisericii). Cât timp se află în nartex, monahii aprind lumânări, iar frații citesc pe rând Psaltirea.
Slujba de pomenire a călugărului se săvârșește în pronaos. Dacă cel adormit a fost ieromonah, trupul lui este așezat în mijlocul bisericii mari.
În timpul slujbei, toți frații țin lumânări aprinse. Pe pieptul monahului adormit se află o icoană (de obicei „icoana trimorfă”, reprezentând pe Mântuitorul și pe Maica Domnului). Slujba de pomenire durează mult mai mult decât o liturghie obișnuită.
La sosirea în cimitir, preotul aruncă pământ în formă de cruce și toarnă untdelemn din candelă.
