Schitul Carulia

Istorie si modernitate

Capul Portes (în greacă - "Porți") își datorează denumirea - istmului îngust dintre cap și stânca pe care se află crucea de fier. Merită remarcat în special modul în care peisajul se schimbă imediat după cap. Pantele verzi ale munților rămân pe teritoriul schiturilor, iar mai departe încep stâncile abrupte și gri. Peste tot se pot vedea urmele condițiilor climatice dure și influența constantă a vântului aspru și a apei mării. Aceasta nu este altceva decât deșertul Athos.

Ghid de scenete

Denumirea "deșert" - se referă la regiunea aridă a peninsulei, dar evocă și amintirea tuturor călugărilor asceți, care duc lupta spirituală a rugăciunii în cele mai dure condiții, așa cum au făcut primii locuitori ai deșertului din Siria. Fără îndoială, ținutul Athosului este un tărâm al contrastelor, deoarece zona este considerată una dintre cele mai dens populate din întregul Sfântul Munte. Chiar la marginea peninsulei se cuibăresc o serie de aschitarii, fie independente, fie adunate în mici așezări. Amplasarea lor se aseamănă cu posturile de observație a apărării, astfel încât parcă ar fi prima linie de apărare a Sfântului Munte în războiul invizibil al călugărilor împotriva ispitelor care îi copleșesc pe oameni în deșert. Pe de altă parte, acest loc poate fi și granița cu lumea exterioară, căci de aici marea păstrează drumul spre oameni. Este interesant faptul că, pe partea opusă a peninsulei, această linie de hotar se caracterizează prin absența totală a chiliilor sau aschitarii. Poate că concentrarea forțelor spirituale în extremitatea sudică a peninsulei este legată de factorul mării, unde, conform învățăturilor bisericii, se ascund tot felul de demoni, care pot fi alungați prin puterea rugăciunii și a semnului crucii.

Aschitariile au diferite dimensiuni și forme. Cea mai mare concentrație a acestora se află în extremitatea sud-vestică a peninsulei. Înălțate pe munte, pe creasta care leagă vârful conic al Muntelui Athos de vârful Karmilio (la 895 metri deasupra nivelului mării) și care duce la vârful Nimfeo, se află Sfântul Vasile și Kerasia. Numărul mare de chilii de la Kerasia se datorează accesului la apă potabilă, pe care călugării o iau dintr-un izvor numit "Cria Nera", ceea ce înseamnă "ape reci". Acesta este al doilea cel mai înalt izvor de pe Sfântul Munte Athos, după izvorul Mănăstirii Simonos Petras "Busdum". Sub versantul Karmilio se află Carulia și Katunakia.

Teritoriul Carulia începe imediat după Portes. Aschitariile sunt situate în peșteri și în defileurile stâncilor abrupte, care se formează pe măsură ce panta coboară spre mare. Accesul aici se face pe poteci înguste sculptate în stâncă - atât de periculoase încât, doar lanțuri speciale în câteva locuri, vin în ajutorul călătorului. Aschitariile datează din sec. al XVII-lea, iar crearea lor a necesitat cu adevărat multă muncă, deoarece toate materialele erau transferate în sus, de pe malul îngust, cu ajutorul unor mulinete speciale. Există o versiune, conform căreia aceste bobine au fost cele care au inspirat denumirea zonei (bobină în greacă sună "caruli"). O altă versiune, spune că cuvântul "caruli" - înseamnă un punct de belvedere sau de observare, deoarece din acest loc se poate vedea perfect mișcarea oricăror nave, din partea de nord a Mării Egee.

Interesant este faptul că, dacă ideea sculptorului grec antic de a crea o statuie uriașă a lui Alexandru cel Mare dintr-o stâncă întreagă s-ar fi realizat, piciorul marelui comandant s-ar fi aflat în acest loc.

Inițial, Carulia a reprezentat kathisma Sfintei Ana Mică. În 1877, mănăstirea Marea Lavră, căreia îi aparținea această kathismă, a vândut-o călugărilor ruși, al căror număr a început să crească rapid. Astfel, în acest loc s-a format un schit atipic și deosebit. Biserica colibei Sfântului Gheorghe, îndeplinea la acea vreme funcțiile bisericii principale. S-au păstrat 16 aschitarii , dintre care 10 sunt locuite. La începutul sec. al XX-lea, 30 de călugări pustnici se monahizau în Carulia.

Carulia este împărțită în Mesa sau Fricto (Carulia interioară sau înfricoșătoare) și Exo (Carulia exterioară). Apropiindu-ne de Caruliile Exterioare, în stânga se poate vedea isihastiriul Părintelui Simon al Serbiei. Deasupra acestuia se află isihastiriul Părintelui Hariton. Chiar mai sus se află o clădire cu o cupolă mare - aceasta este mănăstirea în care a fost călugăr ieromonahul Nikon, un aristocrat rus și fost comandant al armatei țarului. A fost o personalitate remarcabilă, cu multe talente, și un bătrân deosebit de venerat, prin intermediul căruia mulți heterodocși, majoritatea anglicani, au fost trecuți la credința ortodoxă.

Deasupra Caruliei, sus pe stâncă, se distinge un grup de colibe - acestea sunt Katunakia.