De mai multe secole, în Grecia se păstrează o frumoasă tradiție: în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci, gospodinele culeg busuioc proaspăt și îl aduc la biserică, pentru ca, după Sfânta Liturghie, preotul să îl împartă credincioșilor.
Obiceiul de a împărți busuioc în ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie) este legat de tradiția potrivit căreia Sfânta Elena a descoperit Crucea Domnului într-un loc acoperit de busuioc. De aceea, în această zi, preoții oferă tuturor credincioșilor crenguțe din această plantă binecuvântată.
Aflarea Sfintei Cruci
Ajunsă la Ierusalim, Sfânta Elena a încercat să afle locul unde fusese ascunsă Crucea Domnului. Însă niciunul dintre creștini nu a putut să-i arate locul. Atunci, însoțită de numeroși lucrători, a început ample săpături. Căutările au continuat timp de multe luni, fără niciun rezultat.
Într-o zi, Sfânta Elena a călcat pe o plantă mică, iar în acel moment aerul din jur s-a umplut de o mireasmă dulce și plăcută. Ea i-a chemat pe lucrători și le-a poruncit să sape în acel loc. Acolo a fost aflată Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Împăratul Slavei. Potrivit tradiției, chiar de acest eveniment este legată și denumirea busuiocului: cuvântul grec „vasilikós” (βασιλικός) înseamnă „regal” sau „împărătesc”. Astfel, această plantă cu mireasmă plăcută a devenit o amintire vie a locului în care a fost descoperită Crucea lui Hristos.
Busuiocul în tradiția grecească a pâinii
Busuiocul adus de la biserică era folosit, împreună cu aghiasma, la pregătirea maielei din care gospodinele grecești coceau pâinea de casă pe tot parcursul anului. Cu ramura de busuioc se făcea semnul Sfintei Cruci peste maia, după care planta era pusă în apă, în speranța că va prinde rădăcini și va putea fi plantată din nou.
Un cercetător care a consemnat tradițiile locale de pe insula grecească Lemnos relatează următoarea mărturie: „Fiecare casă și fiecare gospodină aduce la biserică un vas cu apă și îl lasă acolo unde se săvârșește sfințirea. După slujbă, apa este dusă acasă și din ea se pregătește maiaua pentru pâinea întregului an.”
De acest obicei este legată și o tradiție deosebită. Se spune că, într-o zi, o femeie turcoaică le-a întrebat pe localnice de ce pâinea lor este atât de gustoasă și se păstrează proaspătă atât de mult timp. Acestea i-au răspuns că în aluat adaugă apă sfințită în ziua Înălțării Sfintei Cruci.
Atunci, femeia le-a rugat să-i dea și ei puțină apă sfințită. Localnicele nu știau cum să procedeze: pe de o parte, cea care cerea aghiasma era musulmană, iar pe de altă parte, nu doreau să o refuze. În cele din urmă, i-au dat apă obișnuită, spunându-i că este apă sfințită.
Potrivit tradiției, s-a petrecut atunci o minune: credința femeii că apa primită era cu adevărat sfințită a făcut ca pâinea să crească frumos, să fie deosebit de gustoasă și să țină proaspătă mult timp. Mai târziu, când femeia a venit să le mulțumească, ele i-au mărturisit că apa pe care o primise nu era aghiasmă, ci apă obișnuită.
