13:4 Iubireaⓑ este îndelung‐răbdătoare, iubirea este plină de bunătate, iubirea nu pizmuiește, iubirea nu este lăudăroasă, nu se îngâmfă,
13:5 nu se poartă necuviincios, nuⓒ caută ale sale, nu se întărâtă la mânie, nu pune în socoteală răul,
13:6 nuⓓ se bucură de nedreptate, ci seⓔ bucură împreună cu adevărul;
13:7 suferă toate, crede toate, nădăjduiește toate, rabdă toateⓕ.
13:8 Iubirea niciodată nu piere; dar fie prorocii, ele vor fi desființate; fie limbi, ele vor înceta; fie cunoștință, ea va fi desființată.
13:9 Căciⓖ cunoaștem în parte și prorocim în parte.
13:10 Dar când va veni ce este desăvârșit, ce este în parte va fi desființat.
13:11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, îmi dam cu părerea ca un copil; când m‐am făcut bărbat, am desființat cele ale copilului.
13:12 Căci acum vedemⓗ printr‐o oglindă, întunecat; dar atunci fațăⓘ în față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, după cum și eu am fost cunoscut deplin.
13:13 Și acum rămân aceste trei: credința, nădejdea, iubirea; iar cea mai mare dintre acestea este iubirea.
14:1 Urmărițiⓙ iubirea și râvniți la cele duhovnicești, darⓚ mai ales să prorociți.
14:2 Pentru că cine vorbeșteⓛ în limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu înțelege; ci în duhul vorbește taine.
14:3 Dar cine prorocește vorbește oamenilor zidire și îndemn și mângâiere.
14:4 Cine vorbește în limbă se zidește pe sine însuși, dar cine prorocește zidește biserica.
14:5 Doresc ca voi toți să vorbiți în limbi, dar mai mult să prorociți: și cine prorocește este mai mare decât cine vorbește în limbi, afară numai dacă tălmăcește, ca biserica să capete zidire.
20:1 Căci Împărăția Cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis de dimineață ca să tocmească lucrători în via sa.
20:2 Și după ce s‐a învoit cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i‐a trimis în via sa.
20:3 Și a ieșit pe la al treilea ceas și a văzut pe alții stând în piață fără lucru.
20:4 Și acelora le‐a zis: Mergeți și voi în vie și vă voi da ce este cu dreptul. Și ei au plecat.
20:5 Și a ieșit iarăși pe la al șaselea și al nouălea ceas și a făcut tot așa.
20:6 Și pe la al unsprezecelea ceas a ieșit și a găsit pe alții stând acolo și le zice: Pentru ce stați aici toată ziua fără lucru?
20:7 Ei îi zic: Pentru că nimeni nu ne‐a tocmit. El le zice: Mergeți și voi în vie.
20:8 Și când s‐a făcut seară, domnul viei zice îngrijitorului său: Cheamă pe lucrători și dă plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi.
20:9 Și când au venit cei de pe la ceasul al unsprezecelea, au primit fiecare câte un dinar.
20:10 Și când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit și ei câte un dinar.
20:11 Și când l‐au primit, cârteau împotriva stăpânului casei,
20:12 zicând: Aceștia din urmă au muncit numai un ceas și i‐ai făcut deopotrivă cu noi care am purtat greutatea zilei și arșița.
20:13 Dar el a răspuns și a zis unuia dintre ei: Prietene, nu te nedreptățesc: oare nu te‐ai învoit cu mine cu un dinar?
20:14 Ia‐ți al tău și pleacă. Dar vreau să dau acestuia din urmă ca și ție.
20:15 Nu mi se cadeⓒ să fac ce vreau cu ale mele? Oriⓓ este ochiul tău rău pentru că eu sunt bun?
20:16 Astfelⓔ cei din urmă vor fi întâi și cei dintâi pe urmă. Căciⓕ mulți sunt chemați, dar puțini aleși.