Smerenia este o virtute
Omul care are smerenie nu se mândrește, nu se mânie, nu critică și nu învinovățește pe nimeni, decât pe sine însuși, considerându-se mai întâi păcătos. Cel smerit iubește liniștea, evită adunările numeroase și vorbăria fără rost, pentru că știe cât rău aduc acestea sufletului.
Chiar și cel mai drept credincios vede adesea cu ochii săi ceea ce nu vrea să vadă; aude cu urechile ceea ce nu-i folosește și îl rănește; vorbește cu gura ceea ce nu voia să spună; întorcându-se acasă, descoperă că demonii atacă ca niște viespi, amintindu-i toate cele văzute, auzite și rostite, chemându-l să învinovățească și să judece pe toți și toate. Ei aduc tristețe și mustrare de conștiință.
Nu e de mirare că adesea nu ne putem concentra la rugăciune. Cum putem turna ulei într-un vas deja plin cu apă? Dacă voiești să-ți umpli cupa cu lichid binecuvântat și parfumat, mai întâi goleşte apa ce se află în ea, apoi toarnă în ea darul dorit.
Vas prețios — așa a zidit Domnul nostru milostiv sufletul nostru; un vas în care poate încăpea Mântuitorul și Creatorul nostru. O, milostivirea și bunătatea Lui! Cât de mult ne iubește Dumnezeu, cât de mult ne poartă de grijă și cât de mult ne povățuiește, iar noi, cei neînțelepți, ne pierdem timpul în minciună și neștiință.
Căci Domnul a spus:
„Așadar, nu vă îngrijorați și nu spuneți: Ce vom mânca? Sau ce vom bea? Sau cu ce ne vom îmbrăca?
Căci toate acestea le caută păgânii, iar Tatăl vostru Ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea.
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor adăuga.
Nu vă îngrijorați așadar pentru ziua ce va veni; ziua de mâine se va îngriji de cele ale sale. Fiecare zi are de ajuns grijile ei.”
Noi căutăm Împărăția Cerurilor doar cu cuvintele, nu cu faptele și sufletul nostru.
Smerenia este cheia Cerurilor. Cerurile nu sunt pentru cei mândri. Doar cei smeriți vor gusta bucuriile tainice ale Împărăției Cerurilor.
Folosul smereniei
Odată, cineva l-a întrebat pe un om sfânt: „Cum pot să-L iubesc atât de mult pe bunul Dumnezeu?” — „Smerenie, smerenie” — a fost răspunsul sfântului.
Mândria ne împiedică să devenim sfinți. Mândria este temelia pe care se sprijină tot răul. Smerenia este temelia de la care depind toate virtuțile:
„Voi căutați să vă arătați neprihăniți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile; pentru că ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.”
(Evanghelia după Luca 16:15)
Smerenia a fost și va rămâne întotdeauna o virtute a sfinților. Fără ea nu există adevărata sfințenie. Smerenia este temelia și păzitorul tuturor virtuților creștine, pe care le păstrează curate și plăcute înaintea lui Dumnezeu.
Prin smerenie dobândim harul și binecuvântările cerești. Fără smerenie, dreptatea și mila sunt virtuți imperfecte. Fără aceasta, rugăciunile și eforturile noastre devin imposibile, iar jertfele noastre aproape inutile înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu lasă mândrii în slăbiciunile lor și așteaptă ca cei smeriți să fie drepți.
Fără smerenie, spune autorul evlavios, necazurile sunt doar ipocrizie, gândurile înalte — rătăcire a minții, iar sărăcia aceasta — vanitate neînțeleasă:
„Credeam că suntem condamnați la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi înșine, ci în Dumnezeu, care învie morții.”
(2 Corinteni 1:9)
Cineva spune că smerenia seamănă cu o balanță: cu cât te cobori mai jos pe o parte, cu atât te înalți mai sus pe cealaltă.
Sfântul Ciprian spune: „Smerenia este temelia sfințeniei.”
Sfântul Ieronim o prezintă ca pe prima virtute a creștinului. Un alt sfânt o numește temelia și paznica tuturor virtuților.
Credința presupune smerenie. Mândria este începutul tuturor ereziilor. Nădejdea se sprijină pe smerenie. Omul smerit își cunoaște bine slăbiciunea și nenorocirea, se roagă lui Dumnezeu cu inimă fierbinte și își încredințează întreaga speranță doar Lui.
Dragostea față de Dumnezeu se întărește prin smerenie. Duhul smerit vede că tot ce are provine de la Dumnezeu și simte că este îndemnat să-L iubească și mai mult.
Smerenia și Răbdarea
Răbdarea se naște din smerenie. Cel smerit își cunoaște neajunsurile și greșelile, considerându-se demn de orice pedeapsă.
Pacea și liniștea sufletului izvorăsc din smerenie.
Iată ce ne spune Domnul nostru Iisus Hristos:
„Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi.
Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”
(Evanghelia după Matei 11:28-30)
Smerenia omului în viață
Smerenia este credința în propria noastră neînsemnătate. Credința se formează prin gând, se exprimă prin cuvânt și se arată prin fapte. Gândul și rațiunea sunt la fel de strâns legate precum cauza și efectul.
De îndată ce vom dobândi obiceiul fundamental de a ne smeri în gânduri, smerenia se va arăta în cuvintele noastre, la fel de firesc cum curge apa din inima izvorului. Însă este mai bine să tăcem când este vorba despre noi înșine și să nu vorbim despre virtuțile noastre, chiar dacă intenția noastră este una smerită.
Sfinții scriitori-asceți numeau cu dreptate smerenia „obiceiul trufaș de a te umili în vorbe”, căci aceasta nu are un scop profund.
Nu vorbiți niciodată despre voi înșivă. Când vi se cere, răspundeți cu câteva cuvinte:
„Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit.”
(Evanghelia după Matei 12:36)
Este bine să iubiți tăcerea și să vorbiți cinstit și simplu. Respingeți orice frază nefolositoare pe care ați rosti-o cu plăcere. Dacă doriți să vă arătați smerenia, nu vorbiți despre talentele, părinții sau grijile voastre.
Doriți cu adevărat să fiți smeriți?
- Nu judecați pe nimeni;
- Nu întrerupeți pe nimeni când vorbește;
- Nu vă certați cu cei care se îndoiesc, chiar dacă aveți păreri opuse;
- Nu vă neliniștiți atunci când vorbiți.
Doriți să apărați adevărul? Numai prin blândețe și umilință veți reuși. Smerenia este puterea adevărului.
„Până astăzi răbdăm foamea și setea, goliciunea și bătăile, și ne purtăm dintr-un loc în altul,
și ne muncim cu propriile mâini. Se vorbește de rău despre noi, noi binecuvântăm; suntem izgoniți, noi răbdăm;
suntem huliți, noi ne rugăm; suntem ca gunoiul lumii, ca praful, călcați în picioare de toți până astăzi.”
(1 Corinteni 4:12-13)
Dacă inamicul vostru, sau cineva care nu vă place, este lăudat, nu vorbiți despre voi, ci lăudați acel om din toată inima; astfel veți dezvolta în voi virtutea smereniei:
„Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc; binecuvântați, și nu blestemați.
Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng”
(Romani 12:14-15)
Primirea smereniei
Deși smerenia omului depinde de gând, ea nu este întotdeauna evidentă, dacă nu se arată la apariția anumitor circumstanțe.
Smerenia este calea către Mântuirea noastră. Cel smerit, oricât de păcătos ar fi, se va mântui, iar egoistul, oricât de „bun” s-ar crede, se va pierde. Egoistul nu va vedea niciodată porțile Raiului, dar cel smerit le va afla și va intra prin ele. Însuși Domnul ne-a chemat să-L urmăm nu doar în blândețea Sa, ci și în smerenia Sa, zicând: „Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima.”
Smerenia este copilul iubirii. Cel care iubește pe aproapele său răbdă totul fără protest, chiar dacă i se face nedreptate. Căci protestul ascunde apărarea propriei persoane și proiectează marea noastră mândrie. Să păstrăm în suflet conștiința că orice om care iubește sincer își arată smerenia, pentru a nu pierde pe cel pe care îl iubește. Cine iubește cu adevărat aproapele său, se smerește.
Trebuie să înțelegem că omul are două căi de alegere: prima — iubirea, care este însăși ființa lui Dumnezeu, izvorul tuturor virtuților; a doua — egoismul, care distruge totul. Omul fie se unește cu Dumnezeu, care este Iubire, și va rămâne în veșnicie, fie cu „Eu”-l său, și se va pierde. Să ne facem fiecare alegerea cu înțelepciune.
Rugăciune pentru dobândirea smereniei înaintea lui Dumnezeu
Rugăciunile Sfântului Siluan Athonitul:
Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd harul Tău și să nu plâng după el, precum a plâns Adam după rai și după Dumnezeu. Doamne, Tu ești Milostiv; spune-mi ce trebuie să fac ca să se smerească sufletul meu? Doamne, învrednicește-ne de darul Tău cel sfânt al smereniei. Doamne, dăruiește-ne în dar Duhul Tău Cel Sfânt, cel smerit, precum în dar ai venit să mântuiești pe oameni și să-i înalți la cer, ca să vadă slava Ta. Preasfântă Maică a Domnului, roagă-te, Milostivă, pentru noi, ca să dobândim duhul smereniei. Toți Sfinții, voi care viețuiți în ceruri și vedeți slava Domnului și vă bucurați cu duhul - rugați-vă ca și noi să fim împreună cu voi.
„În dar” — cu înțelesul de gratuit, fără plată (nota autorului).
