Sfinții Petru și Pavel au fost doi oameni foarte diferiți, chemați de Iisus Hristos să vestească lumii bucuria iubirii și a mântuirii.
Apostolul Petru
Înainte de întâlnirea cu Hristos, care l-a numit Chifa („piatră”, sau în greacă „petra”), Sfântul Petru se numea Simon. S-a născut în Betsaida din Galileea. Tatăl său se numea Iona. Avea un frate, Andrei, cel întâi chemat. Andrei a fost cel care l-a adus pe Petru la Iisus, spunându-i pentru prima dată: „ Noi L-am găsit pe Mesia!” (Ioan 1:42). Simon Petru era căsătorit și se ocupa cu pescuitul — meseria pe care o iubea cu adevărat. Această ocupație l-a ajutat să înfrunte furtunile vieții, l-a învățat să muncească mult, să se bucure de reușite și să suporte cu răbdare eșecurile. Simon avea un caracter dinamic, spontan și hotărât.
Întâlnirea cu Iisus din Nazaret i-a schimbat viața pentru totdeauna, deoarece Hristos l-a transformat dintr-un simplu pescar într-un „pescar de oameni”, adică într-un apostol care adună oameni pentru Împărăția Cerurilor, propovăduită mai întâi de Sfântul Ioan Botezătorul și apoi de Iisus Hristos, Care spunea: „ Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” (Matei 4:17).
Apostolul Petru a crescut în credința iudaică moștenită de la familia sa — în sinagogă, în mediul evreiesc și parțial elenistic al Galileei, unde coexistau diferite credințe. Cu toate acestea, Simon Petru era un om simplu și nu vorbea limba greacă, motiv pentru care avea un ucenic și ajutor — Ioan Marcu, care îi traducea din ebraică în greacă.
Apostolul Pavel
Sfântul Pavel se numea inițial Saul. S-a născut în Tarsul Ciliciei (actuala Turcie), în diaspora evreiască, într-o familie de evrei exilați de romani. Era un om cu o educație teologică aleasă, pe care a primit-o în Tars și la Ierusalim. El era cetățean roman, ceea ce în acea vreme îl făcea un adevărat „cosmopolit”, și vorbea limba greacă, fiind ucenicul lui Gamaliel — cunoscut teolog și învățător al Legii lui Moise.
Deși apostolul Pavel a fost contemporan cu Iisus, el nu L-a întâlnit în timpul vieții Sale pământești. Potrivit tradiției iudaice, la început a persecutat cu multă râvnă noua comunitate a ucenicilor lui Iisus. Însă, în timpul prigonirii creștinilor din Siria, aproape de Damasc, l-a întâlnit personal pe Iisus în slava Sa cerească, iar Acesta l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” (Faptele Apostolilor 9:4).
Astfel, viitorul apostol a înțeles că Iisus din Nazaret este viu și că El este adevăratul Mesia. Pavel a descoperit apoi că Iisus Hristos, Capul Bisericii, este unit în mod nedespărțit cu Biserica — Trupul Său.
Saul îi bătea și îi izgonea pe creștini, însă Hristos simțea durerea lor, pentru că viața lor era viața Lui, iar viața Lui era viața lor. Astfel, prigonitorul Saul, după convertirea și botezul său, devine apostolul Pavel — cel mai devotat misionar al lui Hristos și al Bisericii Sale.
Apostolii lui Hristos
Diferiți prin locul nașterii, cultură și educație, Sfinții Petru și Pavel au fost chemați să devină apostoli și au primit misiuni diferite de la Hristos: Sfântul Petru să propovăduiască Evanghelia evreilor, iar Sfântul Pavel tuturor celorlalte neamuri. Sfântul Petru este unul dintre cei 12 Apostoli, iar Sfântul Pavel este considerat al 13-lea apostol.
Ce îi unește pe sfinții apostoli Petru și Pavel? Puterea și profunzimea sufletului lor, adică credința fierbinte în Hristos și comuniunea vie cu El. Sfântul Petru a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16:16), iar apostolul Pavel a mărturisit că „în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9) și că credința creștină este taina lui Dumnezeu: „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.” (1 Timotei 3:16).
Ambii apostoli au trecut printr-o profundă pocăință și transformare: Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos (Luca 22:62), dar L-a iubit până la moartea sa mucenicească, în timp ce Pavel a persecutat Biserica lui Hristos, iar apoi s-a căit pentru aceasta întreaga sa viață și a lucrat neobosit pentru a-și îndrepta greșeala.
Pe Sfinții Petru și Pavel îi unește iubirea puternică față de Hristos și Biserica Sa. Biserica este întemeiată pe piatra credinței mărturisite de Petru, adică pe mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos. De aceea, însuși apostolul Petru recunoaște că nu el, ci Hristos este piatra din capul unghiului, care unește în Biserică evreii și toate popoarele lumii.
Sfântul Petru cere păstrarea credinței adevărate și a unității Bisericii, avertizând împotriva prorocilor mincinoși și a învățătorilor falși.
«În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.
Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme şi pierzarea lor nu dormitează.
Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște nori alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.
Rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei, în poftele trupului lor, îi ademenesc la destrăbălări pe cei care abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
Dar dacă, după ce au scăpat de spurcăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se încurcă iar în ele şi sunt învinşi, atunci starea lor de pe urmă ajunge mai rea decât cea dintâi.
Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.
Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” și „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă”.
(2 Petru 2:1-22)
Sfinții apostoli Petru și Pavel au primit împreună moarte mucenicească la Roma, în timpul persecuțiilor împăratului Nero împotriva creștinilor, în anul 67.
Propovăduirea în Europa
Cum arăta societatea europeană din vremea apostolilor Petru și Pavel? Trebuie menționat că, în acea perioadă, pe aceste teritorii domina politeismul, adică păgânismul cu mai mulți zei.
Apostolii s-au confruntat cu mândria filosofiei greco-romane, care nu putea accepta Crucea și Învierea lui Hristos, adică iubirea smerită a Dumnezeului Atotputernic și învierea trupului, deoarece moartea ținea întreaga lume veche în robia fricii: „și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor.” (Evrei 2:15). Prin urmare, credința într-un Dumnezeu care a biruit moartea și nu este asemenea lumii trecătoare a devenit o adevărată eliberare pentru mulți oameni ai acelui timp.
Activitatea apostolilor a întâmpinat opoziția autorității politice imperiale, deși sfinții Petru și Pavel cereau în epistolele lor respect față de conducători, precum și față de autoritatea administrativă și militară. Mai mult, aceștia sunt numiți slujitori ai binelui public și instrumente de pedepsire a răufăcătorilor. Cu toate acestea, apostolii nu identificau Imperiul Roman cu Împărăția Cerurilor și nici pe împărat cu Domnul Cel viu în veci. Tocmai de aceea, apostolii Petru și Pavel au primit moarte pentru Hristos.
Rugăciunea către apostoli: De ce ne rugăm Sfinților Apostoli Petru și Pavel?
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt pentru noi învățători ai credinței, mari propovăduitori de Evanghelie și mărturisitorii unității Bisericii. Prin viața, faptele și scrierile lor, ei ne învață să-L iubim pe Hristos, Evanghelia Sa și Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea și mântuirea tuturor oamenilor, indiferent de rasă, sex, naționalitate sau statut social. Pentru noi, creștinii, ei sunt învățători ai împăcării, iertării, unității și sfințeniei. Ei ne învață să ne rugăm neîncetat, să facem fapte bune și să ne punem nădejdea nu în noi înșine, ci în harul Dumnezeului Celui viu, Care S-a arătat în chipul lui Iisus Hristos.
Creștinii ortodocși își înalță rugăciunile către Sfinții Petru și Pavel, cerând mijlocirea și ajutorul lor în toate dificultățile vieții.
Rugăciune către sfinții apostoli Petru și Pavel
„Sfinte întâistătătorule Apostole Petru, piatră a credinței, zidit în Biserică prin mărturisirea lui Hristos, Piatra cea din capul unghiului! Roagă-te ca și eu, cel clătinat mereu de gândurile minții și de poftele trupești, să mă întăresc prin credință în Același Hristos, Piatra cea vie, aleasă și de mare preț, și să mă desăvârșesc prin iubire ca biserica duhovnicească și preoție sfântă, aducând jertfe duhovnicești lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Sfinte întâistătătorule Apostole Pavel, vas ales al lui Hristos, plin de harul și slava lui Dumnezeu! Roagă Ziditorului, Cel ce are stăpânire peste toată făptura, ca pe mine, vas pierdut acum, să mă facă vas de cinste, sfințit și de folos Lui, pregătit pentru orice faptă bună. Amin.”
Rugăciunea către Petru și Pavel poate fi rostită înaintea icoanei slăviților și întru tot lăudaților întâistătători ai apostolilor.
În iconografia ortodoxă, Sfinții Petru și Pavel — primul și ultimul dintre apostoli — simbolizează comuniunea dintre Israel (Petru) și toate popoarele lumii (Pavel). Cheile Sfântului Petru simbolizează pocăința și iertarea, smerenia și iubirea, care deschid intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Sabia Sfântului Pavel simbolizează puterea cuvântului duhovnicesc, care deosebește erezia de adevăr, egoismul de iubire, moartea de viață.
