30 de arginți — aceasta a fost suma pentru care Iuda Iscarioteanul L-a trădat pe Iisus Hristos. În zilele noastre, expresia „treizeci de arginți” a devenit una cunoscută; ea desemnează plata pentru trădare, uneori mică și neînsemnată, și nu întotdeauna exprimată în bani.
Dar ce reprezenta această sumă? Era mult sau puțin? Și de unde știm, de fapt, despre cei 30 de arginți?
Cum L-a trădat Iuda pe Hristos
Istoria trădării lui Iisus Hristos de către Iuda ne este cunoscută din Evanghelie:
„Praznicul Azimilor, numit Paştele, se apropia. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod. Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Iuda s-a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor. Ei s-au bucurat şi au căzut la învoială să-i dea bani.” (Luca 22:1–5)
„Atunci, unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoții cei mai de seamă și le-a zis: „Ce vreți să-mi dați, și-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginți. Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.” (Matei 26:14–16)
Atunci, Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?” i-au răspuns ei. „Treaba ta.” Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat. Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii şi au zis: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preţ de sânge.” Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia „Ţarina olarului”, ca loc pentru îngroparea străinilor. Iată de ce ţarina aceea a fost numită până în ziua de azi: „Ţarina sângelui”. (Matei 27:3–8)
Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit unii din fiii lui Israel, şi i-au dat pe ‘Ţarina olarului’, după cum îmi poruncise Domnul.” (Matei 27:9–10)
Cum arătau cei treizeci de arginți ai lui Iuda
Cuvântul „arginți”, folosit în Noul Testament, desemnează monede simple de argint; totuși, de mai bine de un secol, istorici, arheologi și alți specialiști dezbat ce monede anume a primit Iuda.
Cercetătorul Donald Wiseman, încă din anii ’60 ai sec. XX, a presupus că ar fi vorba fie despre șekelul tirian, fie despre statir — o monedă a Greciei antice.
Cercetările actuale înclină spre prima variantă, aceea a șekelului tirian. Aceste monede erau bătute în orașul fenician Tir (Sur), începând cu anul 125 î.Hr. până în anul 65 d.Hr. Tocmai cu aceste monede templul din Ierusalim plătea taxele către autorități în vremea Imperiului Roman.
Pentru a nu se crea impresia că Palestina avea autonomie, pe una dintre fețele monedei era reprezentat, la porunca romanilor, zeul Baal. În perioada Ptolemeilor, cultul acestuia s-a contopit cu cel al zeului-soare Helios. Deși acest zeu era interpretat de evrei drept Beelzebul, moneda era folosită datorită purității ridicate a argintului (aproximativ 94%).
Cercetările arată că 30 de șekeli tirieni echivalau, la acea vreme, cu 120 de plăți zilnice (adică aproximativ patru luni de salariu la o săptămână de lucru de șapte zile), sau cu prețul unui sclav ori al unui mic teren.
În Evul Mediu, cei 30 de arginți erau identificați uneori cu monede grecești din insula Rodos, deoarece acestea purtau imaginea aceluiași zeu Helios. Se știe cu certitudine că aceste monede erau cinstite asemenea sfintelor moaște, fiind considerate printre uneltele Pătimirilor lui Hristos.
Inscripția grecească ΡΟΔΙΩΝ („rodion”), care indica proveniența geografică a monedei, era interpretată ca „Irodion” și era asociată cu regele Irod din Noul Testament.
