Pomenirea Sfinților Pavel și Iuliana a fost rânduită în cinstea nevoinței lor mucenicești și a mărturisirii credinței înaintea împăratului Aurelian.
În secolul al III-lea, împăratul a vizitat cetatea Ptolemaida din Fenicia, unde a fost întâmpinat de locuitorii orașului. În mulțimea celor veniți să-l întâmpine se afla și un creștin pe nume Pavel. La vederea împăratului, acesta și-a făcut semnul Sfintei Cruci, iar cei din jur au observat. Pavel a fost aruncat în temniță, iar a doua zi a fost judecat. În auzul tuturor, tânărul a mărturisit că crede în Hristos Mântuitorul. Pentru că și-a mărturisit în mod deschis credința în Hristos, a fost supus unor chinuri cumplite.
Văzând suferințele fratelui său, Iuliana l-a acuzat pe împărat de nedreptate și a fost, la rândul ei, supusă torturilor. Fratele și sora au fost bătuți cu cruzime, aruncați pe grătare încinse, iar trupurile le-au fost sfâșiate cu cârlige ascuțite. Cu toate acestea, Pavel și Iuliana au îndurat chinurile cu răbdare. Printre cei care îi chinuiau se aflau ostașii Codrat, Acachie și Stratonic. Uimiți de tăria sufletească a fratelui și a surorii, aceștia s-au declarat creștini și au fost executați pe loc.
Împăratul a încercat să o ademenească pe Iuliana, promițându-i că o va lua de soție dacă se va lepăda de Domnul Iisus Hristos. Fecioara a rămas însă credincioasă Mântuitorului și a refuzat cu indignare. Înfuriat, conducătorul a poruncit ca sfânta să fie necinstită, dar oricine se atingea de ea orbea pe loc. Biruit de mânie, Aurelian a poruncit ca sfinții să fie arși, stârnind un val de proteste în rândul poporului. Nevrând să audă murmurul supușilor săi, împăratul împietrit a poruncit ca mucenicilor să li se taie de îndată capetele.
Fratele și sora mergeau spre locul execuției cu fețele pline de bucurie, cântând: „Că ne-ai izbăvit pe noi, Doamne, de cei ce ne necăjesc și pe cei ce ne urăsc i-ai rușinat” (Psalmul 43:8).
