S-a născut la Constantinopol în jurul anului 580 într-o familie creștină evlavioasă. A primit o educație diversificată, studiind filozofie, gramatică, retorică și dialectică teologică. A slujit ca prim secretar al împăratului Heraclius, dar, obosit de viața de curte, s-a retras în obștea Hrisopolei, unde a primit monahismul și în curând a devenit egumen.
În 633, la cererea sfântului Sofronie, a părăsit obștea și a plecat la Alexandria, unde a început activitatea sa de predicare. Venerabilul a devenit cunoscut ca un opozant al ereziei monofizite, care amenința unitatea bisericească a Estului. În 638, împăratul Heraclius a emis edictul 'Ekthesis', care ordona mărturisirea învățăturii despre o singură voință a Mântuitorului. Venerabilul Maxim a apărat activ ortodoxia, adresându-se oamenilor din diferite clase sociale.
După moartea patriarhului Sergiu în 638 și a împăratului Heraclius în 641, pe tron a urcat Constans II, un susținător al monofiziților. Venerabilul Maxim s-a dus la Cartagina, unde a continuat să predice. În 645, a avut loc un disput deschis cu patriarhul Pir, care și-a recunoscut greșelile. Venerabilul s-a întors în Africa, unde la sinoadele episcopale, monofizitismul a fost condamnat ca erezie.
În 649, la Sinodul Lateran, monofizitismul a fost condamnat, iar apărătorii săi au fost anatematizați. Constans II a ordonat capturarea atât a papei Martin, cât și a venerabilului Maxim. În 654, a fost închis, unde a suferit torturi severe. Venerabilul a prezis moartea sa și a adormit în Domnul pe 13 august 662.
A lăsat Bisericii un moștenire teologică semnificativă, inclusiv lucrări exegetice și scrisori în care a expus învățătura ortodoxă despre esența și ipostasul divin. Venerabilul Maxim a scris, de asemenea, trei imnuri, continuând tradițiile hymnografiei bisericești.
