Episcop
Sfântul Ierarh Grigorie s-a născut în cetatea Neocezareea, într-o familie de păgâni. El a primit o educație aleasă. Dorind să-și aprofundeze cunoștințele, a plecat la Alexandria, unde l-a întâlnit pe vestitul învățător, preotul Origen, al cărui ucenic a fost timp de opt ani. De la Origen, Grigorie a primit Sfântul Botez.
Întors în Neocezareea, sfântul a ales să părăsească grijile lumești și s-a retras în pustie. Ducând o viață aspră de nevoință, a dobândit o înaltă desăvârșire duhovnicească și darurile harice ale înainte-vederii și prorociei.
El dorea să rămână în singurătate până la sfârșitul vieții, însă episcopul Fedim al Amasiei din Cappadocia a stăruit ca Grigorie să primească slujirea de episcop al Neocezareei.
Înainte de hirotonia sa, Sfântul Grigorie se ruga cu multă stăruință, cerând lui Dumnezeu și Maicii Domnului să-i descopere adevărata învățătură despre Preasfânta Treime. În timpul rugăciunii, i s-a arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, care l-a învățat cum trebuie mărturisită în chip vrednic taina Preasfintei Treimi. Sfântul Grigorie a consemnat toate cele descoperite de apostol. Pe această descoperire Dumnezeiască s-a întemeiat învățătura despre Sfânta Treime, dezvoltată mai târziu de Sfinții Părinți: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Grigorie de Nyssa.
Devenind episcop, Sfântul Ierarh Grigorie s-a îndreptat către Neocezareea. Pe drum, a izgonit demonii dintr-un templu păgân, iar slujitorul acelui templu s-a convertit la Hristos. Acesta a fost martor și al unei alte minuni săvârșite de sfânt: la cuvântul său, un uriaș bolovan de piatră s-a mișcat din loc.
Sfântul Ierarh Grigorie se îngrijea cu multă râvnă de luminarea duhovnicească a credincioșilor săi. El propovăduia neobosit cuvântul lui Dumnezeu, îi vindeca pe cei bolnavi, îi ajuta pe cei aflați în nevoie și împăca neînțelegerile dintre oameni.
Prin puterea rugăciunii, Sfântul Ierarh a oprit odată apele unui râu să se reverse, stabilind cu toiagul limitele până la care puteau ajunge apele. Cu alt prilej, la zidirea unei biserici, a poruncit în Numele Domnului muntelui să se retragă și să lase loc pentru temelia sfântului lăcaș.
În timpul persecuției împotriva creștinilor, declanșată de împăratul Deciu (249–251), Sfântul Grigorie și-a condus credincioșii pe un munte îndepărtat. Un păgân, care cunoștea locul ascunzătorii lor, l-a dezvăluit prigonitorilor. Ostașii au înconjurat muntele. Atunci sfântul a ieșit într-un loc deschis, și-a ridicat mâinile către cer și, poruncindu-i diaconului său să facă la fel, a început să se roage. Deși au cercetat întregul munte, ostașii nu au văzut pe nimeni și s-au întors înapoi. Ei au spus că pe munte se aflau doar doi copaci, unul lângă altul. Văzând această minune, cel care îi denunțase a fost profund impresionat, s-a pocăit și a primit credința creștină.
După încetarea persecuțiilor, Sfântul Grigorie s-a întors la Neocezareea. În acea perioadă începea să se răspândească învățătura greșită a ereticului Pavel de Samosata, care confunda ființa Preasfintei Treimi cu ființa lui Dumnezeu-Tatăl. În anul 264, Sfântul Grigorie a prezidat primul Sinod de la Antiohia, în cadrul căruia această erezie a fost condamnată.
Prin întreaga sa viață de nevoință și slujire, Sfântul Ierarh Grigorie a sporit neîncetat numărul celor care credeau în Hristos. El a trecut la Domnul în jurul anilor 266–270. La acea vreme, în Neocezareea mai rămăseseră doar 17 păgâni. Însă atunci când fusese hirotonit episcop, în cetate existau doar 17 creștini.
