Cuviosul Părintele nostru Eftimie era de neam din ținutul Tao, în Georgia. Tatăl său, părăsind viața lumească, a primit tunderea în monahism cu numele Ioan și s-a retras la Constantinopol. Eftimie a rămas cu bunicul său, care curând a plecat și el la Constantinopol pentru a-și întoarce fiul. În urma neînțelegerii privitoare la Eftimie, împăratul Nichifor a hotărât să lase alegerea în seama copilului, iar acesta l-a ales pe tatăl său. Ioan și-a închinat fiul slujirii Domnului, iar Eftimie, prin darurile sale și prin învățătura sârguincioasă, a devenit vas al Duhului Sfânt.
După ce s-a vindecat de o boală, s-a adâncit în nevoințe și a ajuns pildă de viață monahală. Odată, vorbind cu un iudeu despre credință, Sfântul Eftimie, aprins de râvnă Dumnezeiască, a rostit un cuvânt de osândă asupra hulitorului, iar acesta a amuțit. Minunea a atras atenția asupra sfântului.
Fugind de slava lumească, a plecat la Sfântul Munte Athos, unde a primit preoția de la Cuviosul Atanasie. A tradus Sfânta Scriptură în limba georgiană și a reînnoit biserici. După moartea lui Atanasie, Eftimie a devenit egumenul lavrei, dar curând s-a retras în pustie, unde și-a continuat nevoințele de rugăciune.
La Tesalonic a vindecat un iudeu, care, primind credința creștină, a devenit martor al minunilor sale. Sfântul s-a rugat și pentru ploaie, iar după rugăciunea lui a plouat. În timpul Sfintei Liturghii, la sărbătoarea Schimbării la Față, a fost învăluit de lumină, ceea ce a adeverit sfințenia lui.
Împăratul Vasile i-a oferit toiagul păstoresc, dar Eftimie a refuzat, considerându-se nevrednic. Un monah invidios a încercat să-l omoare, însă sfântul a rămas nevătămat. L-a vindecat chiar și pe cel care îl lovise cu cuțitul, arătându-i milă.
Eftimie, pornind spre Constantinopol, a căzut de pe catâr și, după câteva zile, la 13 mai, s-a mutat în pace la Domnul. După moartea lui au avut loc multe vindecări de la sfintele sale moaște, care au fost mutate la Sfântul Munte, în mănăstirea Iviron.
