Odată, un mare părinte duhovnicesc, vestit pentru virtutea sa, s-a nevoit în pustia Tebaidei din Sfântul Munte Athos. Mulți veneau la el să se spovedească; printre ceilalți se afla un om simplu și smerit, păstor de meserie. Nu știa ce este păcatul, iar singura lui dorință era să dobândească mântuirea în ceruri.
Părintele duhovnicesc
Duhovnicul i-a spus că, dacă nu se va abate de la calea cea dreaptă, va ajunge în ceruri. Fiind om foarte simplu, păstorul a înțeles cuvintele lui în mod literal și le-a împlinit întocmai: a mers drept înainte și, după trei zile de mers, a ajuns la o mănăstire, unde i-a spus egumenului singura sa dorință. Din vorbele lui, egumenul i-a înțeles simplitatea și curăția. L-a primit în mănăstire și, făcându-l ascultător, i-a dat slujirea de paraclisier.
Odată, în timpul uneia dintre convorbirile sale duhovnicești cu egumenul, tânărul a prins curaj și a întrebat:
— Cine este omul acela a cărui răstignire stă deasupra iconostasului și care este mereu chinuit de foame și de sete? — căci monahul nu știa că este Hristos Mântuitorul.
Atunci egumenul, pentru învățătură și ca să-l deprindă cu ascultarea, i-a răspuns că mai demult acesta fusese un ascultător al mănăstirii, dar pentru că nu și-a împlinit bine ascultarea a fost pedepsit prin răstignire pe cruce.
Masa
Tânărul nu a spus nimic, dar seara, când mânca după închiderea bisericii, a început să-L roage pe Cel răstignit să coboare și să mănânce împreună cu el. A chemat chiar pe Dumnezeu martor că, dacă nu va coborî la el, nici el nu va mânca. Atunci Domnul cel blând și smerit, Care locuiește în inimile tuturor celor smeriți, i-a răspuns că se teme să coboare, de frica mâniei și pedepsei egumenului.
Dar monahul, în simplitatea sa, stăruia în continuare, și i s-a părut că El a coborât; împreună au luat cina și au vorbit. Așa se întâmpla în fiecare noapte (mare este mila Ta, Doamne). Deși ceilalți monahi auzeau convorbirile din biserică, când intrau acolo vedeau numai paraclisierul, care îi încredința că este singur.
Atunci i-au rânduit alături un călugăr foarte apropiat inimii paraclisierului; acesta a reușit să afle că în fiecare noapte la tânăr coboară Cel pe care el îl socotea pedepsit. Ei se întâlneau, iar Oaspetele îi făgăduia că, drept răsplată pentru această cină, El Însuși îl va ospăta bogat în casa Tatălui Său. Când egumenul a auzit acestea, l-a chemat la sine pe paraclisier și l-a convins să spună tot ce se petrecea. Apoi i-a poruncit ca în seara următoare să-L roage pe Oaspete să i Se arate egumenului și să-l ospăteze în casa Tatălui Său.
Într-adevăr, în noaptea următoare omul cel simplu i-a cerut aceasta Oaspetelui său, dar a primit răspuns că nu este cu putință și să nu-L mai deranjeze, căci egumenul nu este vrednic nici de firimiturile care cad de la această masă.
Egumenul
.jpg)
Când dimineața egumenul a auzit decizia, a fost foarte întristat. Dar, sperând în mila lui Dumnezeu, el l-a rugat cu lacrimi pe călugărul simplu să insiste ca și el să fie primit la masa cerească. Omul a continuat să-L roage pe Domnul Iisus și în noaptea următoare, dar Domnul i-a spus să nu mai insiste, căci aceasta nu poate fi.
Atunci sufletul cel curat I-a răspuns: „De ce spui că egumenul nu este vrednic de masa cerească, când, dacă nu ar fi fost pâinea cu care ne-a hrănit atâtea zile, am fi murit de foame? Nici pentru această bunătate nu vrei să-l primești?”
Și Iisus Hristos a răspuns: „Fie după dragostea ta; numai ca să nu te întristez, căci multă iubire este în tine și mult te îngrijești de aproapele tău. Spune-i să se pocăiască și să se îndrepte, iar peste opt zile veniți amândoi să gustați bucuriile pregătite pentru voi.”
Auzind aceasta, egumenul s-a bucurat, a împlinit canonul cuvenit și apoi s-a împărtășit. După aceea s-a îmbolnăvit și, peste opt zile, și-a dat sufletul lui Dumnezeu.
S-a mutat la Dumnezeu și monahul cel simplu, în chiar locul unde vorbea cu Domnul. Frumosul și curatul său suflet s-a înălțat, și astfel amândoi au plecat spre viața fericită și fără sfârșit. Și noi, prin mila lui Dumnezeu, putem dobândi viața cea veșnică.
