Despre viața slujitorului lui Dumnezeu nu se știe nimic, nici măcar timpul vieții sale; se presupune că a trăit în secolele XII–XIII.
Numele „ascultătorul”, cu care Preacuviosul Sergiu se odihnește în peșterile Antonie, mărturisește despre faptele sale deosebite: renunțarea la voința sa și ascultarea desăvârșită față de egumen.
Ascultarea este o mare virtute în viața creștină, un act de jertfă lăudat de Domnul. Voia proprie este cel mai periculos lucru, distrugând nu doar oamenii, ci și sufletele. Ascultarea este biciul iubirii de sine. Cu cât mai puțin se îngrijește de sine ascultătorul, cu atât mai mult învinge răul care domnește în suflet. În ascultare se dezvoltă dragostea față de Domnul, pentru Care se leapădă de voința sa.
Preacuviosul Sergiu de Peșteri, biruind iubirea de sine prin ascultare pe parcursul întregii sale vieți, a adormit ca un sfânt slujitor al lui Dumnezeu și se odihnește neputrezit.
Memoria sa este comună cu cei binecuvântați din Peșterile Aproape, în special pe 7/20 octombrie. În sfinții manuscrisi, Preacuviosul Sergiu este numit postitor. În canon, Preacuviosul Sergiu din Peșterile Aproape este slăvit ca „de aceeași minte cu Nectarios ascultătorul”.
