Sf. Pafnutie, care a trăit în unul dintre mănăstirile pustnice din Egipt, povestește despre călătoria sa în deșertul interior, unde l-a întâlnit pe Sf. Onufrie cel Mare și alți pustnici. A început călătoria dorind să vadă dacă există călugări care lucrează mai cu sârguință pentru Domnul. După patru zile de călătorie, a găsit o peșteră unde a descoperit trupul bătrânului, îngropându-l cu rugăciune și lacrimi.
Apoi, Pafnutie l-a întâlnit pe pustnicul Timotei, care, fiind speriat, l-a confundat cu un duh. Timotei a împărtășit despre viața sa, despre cum a părăsit coenobium-ul pentru a trăi în solitudine și a sluji lui Dumnezeu. De asemenea, a vorbit despre încercările sale, inclusiv ispitele demonilor și bolile, și cum Dumnezeu l-a vindecat.
Pafnutie, dorind să-l imite pe Timotei, și-a continuat călătoria în deșert, unde l-a întâlnit pe Onufrie, care a trăit în acest deșert timp de șaizeci de ani. Onufrie a povestit despre viața sa în mănăstire, despre cum a plecat în deșert și despre încercările sale. A vorbit despre cum îngerii lui Dumnezeu aveau grijă de el, aducându-i hrană și apă.
Onufrie a mai spus că se hrănea cu fructele palmierului și apă dintr-o fântână în fiecare lună. A explicat cum un înger îi aduce împărtășanie în zilele de sâmbătă și duminică. La sfârșitul vieții sale, Onufrie i-a profețit lui Pafnutie că trebuie să se întoarcă în Egipt și să povestească despre viețile pustnicilor.
Sf. Onufrie a trecut la cele veșnice, lăsându-i lui Pafnutie binecuvântarea sa. Pafnutie l-a îngropat cu onoruri și, văzând că Dumnezeu nu dorea să rămână în deșert, s-a întors la frați pentru a împărtăși cele văzute și auzite.
