Născut în Mesopotamia, în orașul Nisibis, Sfântul Efrem s-a născut din părinți creștini în timpul domniei lui Constantin cel Mare și a trăit până în timpul domniei lui Teodosie cel Mare. În tinerețe, s-a lepădat de lume și a mers în pustie, devenind călugăr. Primind de la Dumnezeu darul înțelepciunii, a devenit cunoscut pentru învățăturile sale care au inspirat mulți. Viața sa a fost prevestită încă din copilărie, când părinții săi au avut un vis despre o viță de vie, simbolizând rodnicia sa spirituală viitoare.
În anul 363, când Nisibis a fost cucerită de perși, s-a dus la Edessa, unde, rugându-se, a cerut lui Dumnezeu să-i trimită un om care să poată vorbi cu el despre Sfintele Scripturi. Întâlnind o femeie, a fost surprins de înțelepciunea ei și a înțeles că Domnul i-a ascultat rugăciunea.
Sfântul Efrem a arătat bunătate și umilință, chiar și atunci când curvele au încercat să-l ispitească. El le-a răspuns întotdeauna cu dragoste și înțelepciune, îndrumându-le spre pocăință. Bunătatea sa s-a arătat atunci când nu s-a supărat pe un ucenic care a spart din greșeală un vas cu mâncare, ci l-a liniștit.
De asemenea, a avut o viziune despre Sfântul Vasile cel Mare, după care s-a dus la Cezareea, unde l-a lăudat pe Vasile pentru învățătura sa. Sfântul Vasile, văzându-i umilința și virtutea, l-a hirotonit diacon.
Efrem a muncit mult pentru mântuirea sufletelor, învățând și îndrumând oamenii. A lăsat în urmă multe scrieri în care a condamnat ereziile și a predicat pocăința. Sfântul Efrem a murit în pace la Edessa în anul 373, lăsând în urmă o moștenire de învățătură spirituală și rugăciune.
