Născut în Mesopotamia, în orașul Nisibis, Sfântul Efrem s-a născut din părinți creștini în timpul domniei lui Constantin cel Mare și a trăit până în timpul domniei lui Teodosie cel Mare. În tinerețe, s-a lepădat de lume și a mers în pustie, devenind călugăr. Primind de la Dumnezeu darul înțelepciunii, a devenit cunoscut pentru învățăturile sale care au inspirat pe mulți. Viața sa a fost prevestită încă din copilărie, când părinții săi au avut un vis despre o viță de vie, simbolizând rodnicia sa spirituală viitoare.
În anul 363, când Nisibis a fost cucerită de perși, s-a dus la Edessa, unde, rugându-se, a cerut lui Dumnezeu să-i trimită un om care să poată vorbi cu el despre Sfintele Scripturi. Întâlnind o femeie, a fost surprins de înțelepciunea ei și a înțeles că Domnul i-a ascultat rugăciunea.
Sfântul Efrem dădea dovadă de bunătate și smerenie chiar și atunci când desfrânatele încercau să-l ispitească. El le răspundea întotdeauna cu dragoste și înțelepciune, îndrumându-le pe calea pocăinței. Bunătatea inimii sale s-a vădit și atunci când nu s-a mâniat pe ucenicul care, din greșeală, a spart un vas cu hrană, ci l-a liniștit cu blândețe.
De asemenea, a avut o viziune despre Sfântul Vasile cel Mare, după care s-a dus la Cezareea, unde l-a lăudat pe Vasile pentru învățătura sa. Sfântul Vasile, văzându-i smerenia și virtutea, l-a hirotonit diacon.
Efrem a muncit mult pentru mântuirea sufletelor, învățând și îndrumând oamenii. A lăsat în urmă multe scrieri în care a condamnat ereziile și a predicat pocăința. Sfântul Efrem a murit în pace la Edessa în anul 373, lăsând în urmă o moștenire de învățătură spirituală și rugăciune.
