Preacuviosul Arsenie s-a născut la Roma din părinți evlavioși și a fost un om înțelept și virtuos. A părăsit viața lumească și a devenit diacon al marii biserici romane, căutând adevărata înțelepciune. Împăratul Teodosie cel Mare căuta un învățător pentru fiii săi și, aflând despre virtutea lui Arsenie, l-a chemat la el. Deși a avut obiecții, Arsenie a fost de acord și a plecat la Constantinopol, unde a devenit profesorul lui Arcadie și Honorius, învățându-i atât științele lumești, cât și evlavia creștină.
Arsenie avea grijă de educația copiilor, subliniind importanța virtuții și a slujirii lui Dumnezeu. De asemenea, a fost nașul lor la botez. Totuși, dorind o viață de solitudine, Arsenie a început să se roage Domnului să-l elibereze de grijile lumești. După ce l-a pedepsit pe Arcadie, acesta a plănuit răzbunare, iar Arsenie, auzind o voce divină, a părăsit palatul și s-a dus în pustie.
În pustie, Arsenie a îmbrățișat monahismul și a devenit ascet, trăind în rugăciune și post. A evitat comunicarea cu oamenii, căutând tăcerea și solitudinea, și a atins o viață spirituală înaltă. Virtuțile și umilința lui au atras atenția, iar chiar și după moartea lui Teodosie, fiul său Arcadie căuta binecuvântarea și rugăciunile lui.
Preacuviosul Arsenie a continuat să trăiască în singurătate, renunțând la bunurile lumești și la slavă, și a rămas credincios lui Dumnezeu până la sfârșitul zilelor sale. Se ruga adesea și muncea, arătând umilință și dragoste față de Dumnezeu, și a lăsat în urmă un exemplu de viață ascetică.
