Evanghelia după Luca
1:39 Și Maria s‐a sculat înⓚ zilele acelea și s‐a dus cu grabă în ținutul muntos, într‐o cetate a lui Iuda,
1:40 și a intrat în casa lui Zaharia și a urat Elisavetei.
1:41 Și a fost așa: Când a auzit Elisaveta urarea Mariei, i‐a săltat pruncul în pântece; și Elisaveta s‐a umplut de Duhul Sfânt,
1:42 și a strigat cu glas mare și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântatⓛ este rodul pântecelui tău.
1:43 Și de unde pentru mine aceasta, ca să vină la mine mama Domnului meu?
1:44 Căci iată, cum a venit glasul urării tale în urechile mele, pruncul mi‐a săltat cu bucurie în pântece.
1:45 Și fericită este cea care a crezut, căci va fi o împlinire a celor vorbite ei de Domnul.
1:46 Și Maria a zis: Sufletul meu măreșteⓜ pe Domnul,
1:47 și duhul meu s‐a bucurat de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1:48 Căci a căutatⓝ spre smerenia roabei sale, căci iată, de acum toate neamurile măⓞ vor ferici.
1:49 Căci Cel puternicⓟ mi‐a făcut mari lucruri și numele lui este sfânt.ⓠ
1:56 Și Maria a rămas cu ea ca la trei luni și s‐a întors acasă.
7:36 Și unulⓥ din farisei îl ruga să mănânce cu el. Și a intrat în casa fariseului și a șezut la masă.
7:37 Și iată o femeie în cetate care era o păcătoasă; și când a știut că el șade la masă în casa fariseului, a adus cu ea un vas de alabastru plin cu mir.
7:38 Și stând dinapoi lângă picioarele lui și plângând, a început să‐i ude cu lacrimi picioarele și le‐a șters cu părul capului ei și‐i săruta mult picioarele și le ungea cu mir.
7:39 Și când a văzut fariseul care‐l chemase, a vorbit în sine, zicând: Omul acestaⓦ dacă ar fi un proroc, ar cunoaște cine și ce fel este femeia aceasta care îl atinge; pentru că este o păcătoasă.
7:40 Și Isus a răspuns și i‐a zis: Simone, am să‐ți spun ceva. Și el zice: Spune Învățătorule.
7:41 Un cămătar avea doi datornici; unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci.
7:42 Neavând ei cu ce să plătească, i‐a iertat pe amândoi. Care deci dintre amândoi îl va iubi mai mult?
7:43 Simon a răspuns și a zis: Socot că acela căruia i‐a iertat mai mult. Iar el i‐a zis: Drept ai judecat.
7:44 Și întorcându‐se către femeie, a zis lui Simon: Vezi tu pe această femeie? Eu am intrat în casa ta, și tu nu mi‐ai dat apă pentru picioarele mele, iar ea mi‐a spălat picioarele cu lacrimile ei și le‐a șters cu părul ei.
7:45 Tu nu mi‐ai dat sărutare, iar ea de când am intrat n‐a încetat să‐mi sărute mult picioarele.
7:46 Tu nu mi‐ai unsⓧ capul cu untdelemn, iar ea mi‐a uns picioarele cu mir.
7:47 Pentru aceeaⓨ îți spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, pentru că a iubit mult; iar cui i se iartă puțin, iubește puțin.
7:48 Și ei i‐a zis:ⓩ Iertate‐ți sunt păcatele.
7:49 Și cei ce ședeau la masă cu el, au început să zică în ei înșiși: Cineⓐ este acesta care iartă și păcatele?
7:50 Iar el a zis către femeie: Credințaⓑ ta te‐a mântuit; du‐te în pace.
10:38 Iar pe când mergeau ei pe calea lor, a intrat într‐un sat. Și o femeie cu numele Martaⓐ l‐a primit în casa ei.
10:39 Și ea avea o soră numită Maria, careⓑ și ea ședea josⓒ la picioarele Domnului și asculta cuvântul lui.
10:40 Iar Marta era prinsă la o parte de multă slujire. Și a venit la el deodată și a zis: Doamne, nu‐ți pasă că sora mea m‐a lăsat singură să slujesc? Zi‐i deci să pună mâna cu mine.
10:41 Și Domnul a răspuns și i‐a zis: Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi și te tulburi tu,
10:42 dar unⓓ singur lucru este de trebuință; căci Maria și‐a ales partea cea bună, care nu va fi luată de la ea.
11:27 Și a fost așa: pe când zicea el acestea, o femeie din gloată a ridicat glasul și i‐a zis: Fericitⓣ este pântecele care te‐a purtat și țâțele pe care le‐ai supt.
11:28 Iar el a zis: Mai bine fericițiⓤ cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‐l păzesc.
21:12 Iarⓣ înainte de toate acestea își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându‐vă la sinagogi și laⓤ închisori, fiind adușiⓥ înaintea împăraților și dregătorilor pentruⓦ numele meu.
21:13 Și viⓧ se va întoarce spre mărturie.
21:14 Puneți‐vă deci în inimiⓨ să nu vă frământați mai dinainte cum să vă apărați:
21:15 Căci eu vă voi da o gură și o înțelepciune, căreia nu vor putea sta împotrivăⓩ sau răspunde împotrivă toți protivnicii voștri.
21:16 Și vețiⓐ fi dați și de părinți și de frați și de rude și de prieteni și vor omorîⓑ dintre voi.
21:17 Și vețiⓒ fi urâți de toți pentru numele meu.
21:18 Șiⓓ un păr din capul vostru nu va pieri.
21:19 În răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.
Coloseni
2:13 Și pe voiⓖ care erați morți în greșelile voastre în netăierea împrejur a cărnii voastre, pe voi, zic, v‐a făcut vii împreună cu el, după ce ne‐a iertat toate greșelile noastre,
2:14 după ce a ștersⓗ zapisul ce era scris de mână împotriva noastră, cu porunci, care ne era protivnic, și l‐a ridicat din mijloc, pironindu‐l pe cruce;
2:15 dezbrăcândⓘ domniile și puterileⓙ, le‐a scos la arătare cu îndrăzneală, ieșind biruitor asupra lor prin cruce.
2:16 Deci săⓚ nu vă judece cineva pentru mâncareⓛ sau pentru băutură, sau cuⓜ privire la o zi de sărbătoare, sau de lună nouă sau de Sabat,
2:17 careⓝ sunt o umbră a celor viitoare iar trupul este al lui Hristos.
2:18 Nimeniⓞ să nu vă facă să pierdeți premiul, făcându‐și voia lui însuși în smerenie și închinarea la îngeri, amestecându‐seⓟ în cele ce n‐a văzut, fiind îngâmfat în zadar de gândirea cărnii sale,
2:19 și neținând tare Capulⓠ, din care tot trupul luându‐și hrana și bine închegat împreună prin încheieturi și legături, crește cu creșterea lui Dumnezeu.
2:20 Dacă ați muritⓡ cu Hristos față de începuturileⓢ nedesăvârșite ale lumii, pentru ce, ca și cum ați trăi în lume, vă supuneți la porunci:
Filipeni
2:5 Gândițiⓥ în voi aceasta ce era și în Hristos Isus,
2:6 careⓦ, fiind în formă de Dumnezeu, n‐aⓧ socotit ceva de răpit ca să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
2:7 ciⓨ s‐a dezbrăcat pe sine însuși, luând formă de robⓩ, făcându‐seⓐ în asemănarea oamenilor
2:8 și în înfățișare fiind aflat ca un om, s‐a smerit pe sine, făcându‐seⓑ ascultător până la moarte, moarte însă de cruce.
2:9 De aceea și Dumnezeu l‐aⓒ înălțat foarte sus și i‐aⓓ dăruit numele care este mai presus de orice nume,
2:10 pentru caⓔ în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor cerești și al celor pământești și al celor de sub pământ,
2:11 și oriceⓕ limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn.
Evanghelia după Matei
10:16 Iatăⓔ, eu vă trimit ca niște oi în mijlocul lupilor; fiți darⓕ înțelepți ca șerpii și fără răutateⓖ ca porumbeii.
10:17 Dar feriți‐vă de oameni; căci văⓗ vor da în sinedrii și văⓘ vor biciui în sinagogile lor.
10:18 Și vețiⓙ fi duși înaintea stăpânitorilor și împăraților pentru mine, spre mărturie lor și Neamurilor.
10:19 Iarⓚ când vă vor da, nu vă îngrijorați cum sau ce să vorbiți, căci viⓛ se va da în acel ceas ce să vorbiți.
10:20 Căciⓜ nu voi sunteți cei ce vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este cel ce vorbește în voi.
10:21 Și frateⓝ va da pe frate la moarte și tatăl pe copilul său: și copiii se vor scula împotriva părinților și‐i vor omorî.
10:22 Și vețiⓞ fi urâți de toți pentru numele meu; darⓟ cine rabdă până în sfârșit, acela va fi mântuit.
Romani
8:28 Și știm că pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrează împreună spre bine, pentru cei ceⓒ sunt chemați potrivit cu planul său.
8:29 Căci pe aceia pe care i‐a cunoscut maiⓓ dinainte, i‐a și rânduit maiⓔ dinainte săⓕ fie asemenea la față cu chipul Fiului său, pentru caⓖ el să fie cel dintâi născut între mulți frați.
8:30 Iar pe aceia pe care i‐a rânduit mai dinainte, i‐a și chematⓗ: și pe aceia pe care i‐a chemat, i‐a și îndreptățitⓘ; și pe aceia pe care i‐a îndreptățit, i‐a și proslăvitⓙ.
8:31 Ce vom zice dar față de acestea? Dacăⓚ Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?
8:32 Elⓛ care n‐a cruțat pe însuși Fiul său, ci l‐aⓜ dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui de asemenea toate slobod împreună cu el?
8:33 Cine va ridica vreo învinuire împotriva aleșilor lui Dumnezeu; Dumnezeuⓝ este cel ce îndreptățește.
8:34 Cineⓞ este cel ce va osândi? Hristos Isus este cel ce a murit, și mai mult, care a fost sculat dintre cei morți, care esteⓟ la dreapta lui Dumnezeu, care șiⓠ mijlocește pentru noi.
8:35 Cine ne va despărți de iubirea lui Hristos? Necaz sau strâmtorare sau prigonire sau foamete sau goliciune sau primejdie sau sabie?
8:36 După cum este scris: Pentruⓡ tine suntem omorâți toată ziua, suntem socotiți ca oi de înjunghiere.
8:37 Ciⓢ în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne‐a iubit.
8:38 Căci sunt încredințat că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniriⓣ, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puteri,
8:39 nici înălțime, nici adâncime, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru.