Sfântul Nichita s-a născut în Paflagonia din părinți binecredincioși și era rudă îndepărtată a împărătesei Teodora. La vârsta de șaptesprezece ani a venit la Constantinopol, unde a slujit la curtea imperială și a ajuns la ranguri înalte. Înțelegând însă deșertăciunea bunurilor lumești, a dorit să primească tunderea în monahism. După multe rugăminți, împăratul Mihail Rangabe i-a îngăduit să părăsească slujba, dar nu i-a permis să plece din capitală, așezându-l în Hrisonichia.
Văzând batjocorirea sfintelor icoane, Sfântul Nichita a părăsit Constantinopolul și a intrat într-o mănăstire, unde își petrecea timpul în post și osteneli. El a refuzat să predea icoana Mântuitorului, pentru care a fost alungat din mănăstire. După multe pribegii, s-a așezat într-o mănăstire de la țărmul mării, unde și-a sfârșit viața la vârsta de șaptezeci și șase de ani. A săvârșit multe minuni atât în timpul vieții, cât și după moarte.
