Romani
8:2 Căci legeaⓞ Duhuluiⓟ de viață în Hristos Isus m‐a făcut slobod de legeaⓠ păcatului și a morții.
8:3 Căci ceea ceⓡ era cu neputință legii, întrucât era neputincioasă prin carne, Dumnezeuⓢ, trimițând pe însuși Fiul său în asemănare de carne de păcat și pentru păcat, a osândit păcatul în carne,
8:4 pentru ca cerința legii să fie împlinită în noi, careⓣ nu umblăm potrivit cărnii, ci potrivit Duhului.
8:5 Căci cei ceⓤ sunt potriviți cărnii gândesc cele ale cărnii, iar cei ceⓥ sunt potriviți Duhului, cele ale Duhului.
8:6 Căci gândireaⓦ cărnii este moarte, iar gândirea Duhului este viață și pace,
8:7 deoarece gândireaⓧ cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu; căci nu se supune legii lui Dumnezeu, căci niciⓨ nu poate.
8:8 Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu.
8:9 Voi însă nu sunteți în carne, ci în Duhul, dacă într‐adevăr Duhulⓩ lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă n‐are cineva Duhulⓐ lui Hristos, acela nu este al lui.
8:10 Și dacă Hristos este în voi, trupul este mort din pricina păcatului, dar duhul este viață din pricina dreptății.
8:11 Dacă dar Duhul celui ceⓑ a sculat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, cel ceⓒ a sculat pe Hristos Isus dintre cei morți va face vii și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului său care locuiește în voi.
8:12 Deci darⓓ, fraților, suntem datori nu cărnii, ca să trăim potrivit cărnii,
8:13 căci dacă trăițiⓔ potrivit cărnii aveți să muriți; iar dacă prin Duhul faceți să moarăⓕ faptele trupului, veți trăi.
Evanghelia după Matei
10:16 Iatăⓔ, eu vă trimit ca niște oi în mijlocul lupilor; fiți darⓕ înțelepți ca șerpii și fără răutateⓖ ca porumbeii.
10:17 Dar feriți‐vă de oameni; căci văⓗ vor da în sinedrii și văⓘ vor biciui în sinagogile lor.
10:18 Și vețiⓙ fi duși înaintea stăpânitorilor și împăraților pentru mine, spre mărturie lor și Neamurilor.
10:19 Iarⓚ când vă vor da, nu vă îngrijorați cum sau ce să vorbiți, căci viⓛ se va da în acel ceas ce să vorbiți.
10:20 Căciⓜ nu voi sunteți cei ce vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este cel ce vorbește în voi.
10:21 Și frateⓝ va da pe frate la moarte și tatăl pe copilul său: și copiii se vor scula împotriva părinților și‐i vor omorî.
10:22 Și vețiⓞ fi urâți de toți pentru numele meu; darⓟ cine rabdă până în sfârșit, acela va fi mântuit.
11:27 Toateⓘ mi‐au fost date de Tatăl meu șiⓙ nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu‐l cunoaște deplin cineva decât Fiul și acela căruia va voi Fiul să i‐l descopere.
11:28 Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă.
11:29 Luați jugul meu asupra voastră șiⓚ învățați de la mine, pentru că sunt blând și smeritⓛ cu inima șiⓜ veți afla odihnă pentru sufletele voastre.
11:30 Căciⓝ jugul meu este bun și sarcina mea este ușoară.
Galateni
5:22 Iar roadaⓒ Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătateⓓ, inimă bunăⓔ, credincioșieⓕ,
5:23 blândețe, înfrânare; împotrivaⓖ unora ca acestea nu este lege.
5:24 Și cei ce sunt ai lui Hristos Isus au răstignitⓗ carnea împreună cu patimile și poftele ei.
5:25 Dacăⓘ trăim în Duhul să și pășim în Duhul.
5:26 Săⓙ nu fim iubitori de slavă deșartă, întărâtându‐ne unii pe alții, pizmuindu‐ne unii pe alții.
6:1 Fraților, chiar dacăⓚ un om va fi apucat de vreo greșeală, voi care sunteți duhovniceștiⓛ îndreptați pe unul ca acesta cuⓜ duhul blândeței; luând seama asupra ta însuți caⓝ să nu fii ispitit și tu.
6:2 Purtațiⓞ greutățile unii altora și astfel împliniți legeaⓟ lui Hristos.
Evanghelia după Luca
6:17 Și după ce s‐a pogorât cu ei, a stat pe un loc șes precum și gloată multă de ucenici ai săi șiⓠ o mulțime mare de popor din toată Iudeea și Ierusalim și de pe marginea mării Tirului și Sidonului, care veniseră să‐l asculte și să fie vindecați de bolile lor.
6:18 Și cei bântuiți de duhuri necurate erau tămăduiți.
6:19 Și toată gloata căutaⓡ să‐l atingă pentru că o putere ieșeaⓢ din el și‐i vindeca pe toți.
6:20 Și el și‐a ridicat ochii spre ucenicii săi și zicea: Fericițiⓣ sunteți voi cei săraci, pentru că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu.
6:21 Fericițiⓤ sunteți voi cei flămânzi acum, pentru că veți fi săturați. Fericițiⓥ sunteți voi, cei ce plângeți acum, pentru că veți râde.
6:22 Fericițiⓦ sunteți voi când vă vor urî oamenii și când văⓧ vor despărți dintre ei și vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca rău din pricina Fiului omului.
6:23 Bucurați‐văⓨ în ziua aceea și săltați de bucurie, căci iată, răsplata voastră este mare în cer; căci la felⓩ făceau părinții lor cu prorocii.