1 Tesaloniceni
1:6 Și voiⓜ v‐ați făcut următori ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul în mult necaz cuⓝ bucuria Duhului Sfânt,
1:7 încât v‐ați făcut pildă tuturor credincioșilor din Macedonia și din Ahaia.
1:8 Căci de la voi Cuvântul Domnului aⓞ răsunat, nu numai înⓟ Macedonia și în Ahaia, ci credința voastră către Dumnezeu a ieșit în orice loc, încât n‐avem trebuință să vorbim ceva.
1:9 Căci chiar ei vorbesc despre noi ceⓠ fel de intrare am avut la voi șiⓡ cum v‐ați întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat
1:10 și săⓢ așteptați pe Fiul său dinⓣ ceruri, peⓤ care l‐a sculat dintre cei morți, pe Isus, care ne scapă dinⓥ mânia ce vine.
Evanghelia după Luca
11:34 Candelaⓐ trupului tău este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, tot trupul tău este și el plin de lumină; iar când este rău, și trupul tău este plin de întuneric.
11:35 Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.
11:36 Dacă deci tot trupul tău este plin de lumină, neavând vreo parte întunecată, el va fi plin de lumină, tot ca și când te luminează candela cu raza sa.
11:37 Iar pe când vorbea el, un fariseu l‐a rugat ca să prânzească la el. Și a intrat și a șezut la masă.
11:38 Iar când a văzut aceasta fariseul,ⓑ s‐a mirat că nu s‐a scăldat întâi înainte de prânz.
11:39 Șiⓒ Domnul i‐a zis: Acum, voi fariseii curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrulⓓ vostru este plin de răpire și de răutate.
11:40 Nebunilor, oare cel ce a făcut ce este afară n‐a făcut și ce este înăuntru?
11:41 Însă dațiⓔ milostenie cele dinăuntru și iată toate vă sunt curate.
Galateni
5:22 Iar roadaⓒ Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătateⓓ, inimă bunăⓔ, credincioșieⓕ,
5:23 blândețe, înfrânare; împotrivaⓖ unora ca acestea nu este lege.
5:24 Și cei ce sunt ai lui Hristos Isus au răstignitⓗ carnea împreună cu patimile și poftele ei.
5:25 Dacăⓘ trăim în Duhul să și pășim în Duhul.
5:26 Săⓙ nu fim iubitori de slavă deșartă, întărâtându‐ne unii pe alții, pizmuindu‐ne unii pe alții.
6:1 Fraților, chiar dacăⓚ un om va fi apucat de vreo greșeală, voi care sunteți duhovniceștiⓛ îndreptați pe unul ca acesta cuⓜ duhul blândeței; luând seama asupra ta însuți caⓝ să nu fii ispitit și tu.
6:2 Purtațiⓞ greutățile unii altora și astfel împliniți legeaⓟ lui Hristos.
Evanghelia după Matei
11:27 Toateⓘ mi‐au fost date de Tatăl meu șiⓙ nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu‐l cunoaște deplin cineva decât Fiul și acela căruia va voi Fiul să i‐l descopere.
11:28 Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă.
11:29 Luați jugul meu asupra voastră șiⓚ învățați de la mine, pentru că sunt blând și smeritⓛ cu inima șiⓜ veți afla odihnă pentru sufletele voastre.
11:30 Căciⓝ jugul meu este bun și sarcina mea este ușoară.