Arhimandrit
Cuviosul Avramie (Avraam), în lume Averchie, a trăit la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea. S-a născut în ținutul Galici, în orașul Ciuhlomsk (Ciuhloma), într-o familie păgână. De la naștere și până la vârsta de optsprezece ani a fost paralizat și nu a putut umbla, dar, auzind despre Domnul Iisus Hristos de la negustorii călători, a crezut și îndată s-a tămăduit. Din tinerețe a părăsit casa părintească și deșertăciunea lumii, a îmbrățișat viața monahală și s-a dăruit lui Dumnezeu. Supunând trupul duhului, se ostenea cu nevoințe, își curăța sufletul cu lacrimi și s-a învrednicit de harul facerii de minuni.
În vremea sa, la Rostov nu toți primiseră încă Sfântul Botez, iar mulți rămăseseră păgâni. Cuviosul Avramie ardea de râvnă să smulgă rămășițele păgânității. Îl ruga pe Domnul să-i dea putere să sfărâme idolul lui Veles, însă multă vreme rugăciunea lui nu a fost ascultată. Odată, stând cu mâhnire lângă idol, a întâlnit un bătrân cu chip luminat, care i-a spus că, dacă vrea să dobândească ceea ce dorește, trebuie să meargă la Țarigrad și să se roage înaintea icoanei Sfântului Ioan Teologul. Avramie, plin de Duhul Sfânt, a pornit la drum.
În cale a ieșit un om necunoscut, care i-a dat un toiag și i-a spus să lovească idolul lui Veles în numele lui Ioan Teologul. Avramie s-a întors, a lovit idolul și acesta s-a prefăcut în praf. În locul unde Avramie îl întâlnise pe bătrân a ridicat o biserică în numele Sfântului Ioan Teologul, iar pe locul idolului lui Veles a zidit o biserică în cinstea Botezului Domnului (Arătarea Domnului) și a adunat călugări.
A îndurat multe suferințe din partea păgânilor necredincioși, însă prin învățătura sa și prin răbdarea de care a dat dovadă i-a adus pe toți la Hristos. Toți au primit Sfântul Botez și au început să participe la slujba de slăvire a lui Dumnezeu.
Cuviosul a zidit o biserică mare și a împodobit-o cu icoane minunate. Cnejii Rostovului, cinstindu-l și prețuindu-l, au dăruit mănăstirii numeroase pământuri și sate. Episcopul de Rostov a ridicat Mănăstirea lui Avramie la rang de arhimandrie și l-a numit pe Avramie arhimandrit. Din acel moment, el s-a nevoit cu și mai multă râvnă, remarcându-se prin smerenie adâncă și dragoste față de toți.
Cuviosul Avramie a viețuit în mănăstire în mare smerenie și s-a mutat la Domnul, pe Care Îl iubise încă din tinerețe.
