Scrisoarea starețului Evmenie către Antonios Saridakis
… Prin alegerea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a drumului îngust și plin de încercări, trebuie să fim mereu pregătiți să înfruntăm ispitele diavolului și ale uneltirilor lui. De aceea trebuie să ne ferim de nepăsare și indiferență, ca să nu fim sfâșiați de leul răcnitor — Satana. Dar chiar dacă noi, oamenii, ne abatem puțin de la cale, avem întotdeauna alături pe Domnul cel iubitor, Care vrea ca toți să fim mântuiți și să ajungem la cunoașterea adevărului, și de aceea ne întinde imediat mâna Sa de ajutor.
Oricând ne întoarcem către El, El vine de îndată să ne ajute. Totuși, trebuie să tindem cu toată puterea spre sfânta smerenie, căci smerenia este poarta către ceruri. Dumnezeu nu lasă niciodată să cadă pe cei cu adevărat smeriți. Omul cu adevărat smerit vede pe toți oamenii ca sfinți în jurul tronului ceresc al lui Dumnezeu și se vede pe sine mai jos decât toate zidurile pământului, ca cel mai păcătos și ultim.
Cel cu adevărat smerit își pleacă capul la picioarele celorlalți, și de aceea trebuie, cu toate puterile noastre, pe tot parcursul vieții, să ne străduim și să-l rugăm pe Iisus cel răstignit, care este însăși desăvârșirea smereniei, să ne dăruiască și nouă sfânta smerenie. Cu ajutorul Domnului, trebuie să ne străduim să nu acuzăm, să nu judecăm, să nu clevetim, să nu mustrăm și să nu ne întoarcem de la niciun om de pe pământ, chiar dacă vedem că păcătuiește deschis. Putem doar să-l ajutăm, atât cât ne permit puterile noastre.
Cât privește fanteziile și vedeniile diavolului — trebuie să fugim de ele ca de șerpii ucigași și veninoși, căci acest vrăjmaș este viclean și rău, înșelându-ne adesea fără ca noi să știm. Trebuie să le respingem cu totul, lăsând toate la voia lui Dumnezeu. Noi nu avem puterea să deosebim binele de rău și nici nu suntem vrednici să vedem binele, astfel încât, fără să știm, ne îndepărtăm de el tot mai mult.
Cu mila lui Dumnezeu putem evita răul la rădăcina sa, iar Domnul ne va întinde mâna mântuirii.
Tot ce este bun aparține lui Hristos, iar nouă nu ne rămâne nimic în afară de păcatele noastre. Să ne rugăm pentru frații noștri care au muncit și pentru noi, ca Hristos să ne lumineze și să ne ocrotească. Amin.
Cu dragoste în Hristos,
fratele vostru smerit,
păcătosul Sofronie*, ultimul dintre toți oamenii de pe pământ.
Bucurați-vă și rugați-vă pentru mine, ca Hristos să mă miluiască și să mă ierte. Amin.
* Sofronie — numele monahal primit de bătrân la tunderea în monahism.
Fragment din cartea lui Antonios Saridakis „Sfântul bătrân Evmenie — blând și smerit cu inima”
