Sfântul binecredincios cneaz Vasili (Vasilko) al Rostovului s-a născut în anul 1208, la Rostov. El aparținea ramurii suzdaliene a Monomahizilor: străbunicul său a fost Iuri Dolgoruki, iar bunicul său, marele cneaz Vsevolod al III-lea, supranumit „Cuibul cel Mare”. După moartea tatălui său, când nu împlinise încă zece ani, ocrotitorul și îndrumătorul său a devenit unchiul său, Sfântul Iuri. În anul 1216, Rostovul i-a fost atribuit lui Vasilko ca apanaj pentru o domnie de sine stătătoare. Vitejia ostășească, datoria sfântă de a sluji patria, dreptatea și ascultarea față de cei mai vârstnici — însușiri tradiționale ale cneazului rus și apărătorului pământului său — îl caracterizau pe Vasilko.
În anul 1223, tătarii au apărut în stepele din sud, iar în 1237 năvala tătară s-a abătut asupra Rusiei, începând cu Riazanul și Moscova. Sfântul Iuri și Sfântul Vasilko, împreună cu oștile lor, s-au împotrivit cu vitejie cotropitorilor asiatici. Ei erau hotărâți să lupte „pentru credința creștină ortodoxă” împotriva „tătarilor păgâni și fără de Dumnezeu”.
La 4 martie 1238 a avut loc bătălia hotărâtoare de pe râul Sit, în care Sfântul Iuri a fost ucis în luptă, iar tovarășul său de arme, Sfântul Vasilko, fiind rănit, a fost luat prizonier de tătari. În ciuda amenințărilor și a făgăduințelor, Sfântul Vasilko a refuzat să primească credința vrăjmașilor și a fost ucis mucenicește. Biserica îi cinstește ca purtători de pătimire și apărători eroici ai pământului rus, care îi însuflețesc pe luptători în apărarea țării împotriva cotropitorilor.
