Sfântul Mucenic Varlaam era originar din Antiohia Siriei. La o vârstă înaintată, a fost arestat pentru mărturisirea numelui lui Iisus Hristos și adus înaintea unui dregător păgân. Acesta a încercat să-l silească să aducă jertfă idolilor, însă sfântul a refuzat. Pentru aceasta, a fost supus unor chinuri cumplite: a fost bătut cu vine de bou și sfâșiat cu gheare de fier. Apoi a fost dus într-un templu idolesc, unde, la porunca prigonitorului, i s-au pus în mână cărbuni aprinși cu tămâie, pentru a-l constrânge să aducă jertfă idolilor. Însă, deși durerea era de nesuportat, el nu a aruncat cărbunii și nu a adus tămâiere altarului păgânesc. Degetele i s-au ars, dar a rămas neclintit în credință și nu a adus jertfă idolilor. În cele din urmă, după ce a dat dovadă de mult curaj și statornicie, și-a încredințat sufletul Domnului și a primit cununa muceniciei.
Vasile cel Mare spune că, în vremurile de odinioară, moartea sfinților era privită cu întristare, însă acum credincioșii se bucură de mutarea drepților la Domnul, deoarece pentru ei moartea este o trecere către o viață mai bună. Mucenicii, asemenea Sfântului Varlaam, privesc spre cununile și răsplățile pregătite de Dumnezeu, fără să se înspăimânte de suferințe. El a devenit un model pentru credincioși, arătând că și în cele mai grele chinuri omul poate păstra credința și curajul.
Ioan Gură de Aur subliniază că Sfântul Varlaam ne cheamă nu doar să-l lăudăm, ci și să-i urmăm exemplul. El amintește că adevărata luptă nu se desfășoară nu doar în lumea văzută, ci și în cea duhovnicească, unde suntem chemați să ne împotrivim patimilor și ispitelor. Asemenea lui Varlaam, trebuie să dăm dovadă de statornicie și curaj în credință, biruind ispitele lăuntrice și păstrând evlavia și credincioșia față de Dumnezeu.
