În timpul domniei împăratului rău Licinius, a avut loc o persecuție feroce împotriva creștinilor. În orașul armean Sebaste, comandantul militar era Agricolai, care îi forța pe creștini să aducă jertfe idolilor. În regimentul lui Agricolai se aflau patruzeci de soldați care credeau în Hristos. Când credința lor a devenit cunoscută, comandantul i-a chemat și i-a îndemnat să aducă jertfe zeilor, amenințându-i cu torturi în caz de neascultare. Sfinții soldați au răspuns că preferă să sufere pentru Hristos decât să se lepede de El.
Agricolai i-a închis în temniță, unde se rugau și cântau psalmi. A doua zi dimineața, comandantul i-a chemat din nou și a încercat să-i convingă să aducă jertfe, dar sfinții soldați au rămas neclintiți. Au fost supuși la diferite torturi, dar nu s-au lepădat de credința lor. Unul dintre soldați, neputând suporta, a fugit la baie, dar a căzut imediat mort.
Sfinții soldați rămași s-au rugat lui Dumnezeu, iar în a treia noapte au fost iluminați de o lumină și au auzit vocea Domnului încurajându-i. Temnicerul, văzând lumina și minunea, a devenit și el creștin și s-a alăturat martirilor.
Sfinții au fost nevoiți să stea în apă înghețată și, în ciuda gerului puternic, nu au suferit niciun rău. Judecătorii necredincioși, văzând aceasta, au poruncit să le fie rupte gleznele. Toți cei patruzeci de martiri, suferind chinuri teribile, și-au predat sufletele lui Dumnezeu, cu excepția unuia, care în curând a murit și el.
Corpurile sfinților au fost arse, dar oasele lor au rămas neputrezite și au fost aruncate în râu. După trei zile, sfinții i s-au arătat episcopului Petru și i-au poruncit să adune oasele lor. Episcopul, adunând oasele, le-a așezat într-un loc de cinste. Sfântul Chiriu și ceilalți martiri au fost slăviți pentru credința și tăria lor, lăsând o amintire a faptei lor pentru zidirea credincioșilor.
Comemorarea sfinților patruzeci de martiri se sărbătorește pe 9 martie. Ei au suferit în anul 320, când Licinius domnea peste imperiu, dar Domnul nostru Iisus Hristos domnea deja.
