Mucenicul Ipolit a fost unul dintre martirii creștini din primele veacuri, care au primit moarte pentru Hristos în secolul al III-lea, în vremea împăraților Deciu și Valerian. Ipolit a fost numit căpetenie a temnițelor romane. Odată, în închisoare a ajuns arhidiaconul Laurențiu. El l-a adus pe Ipolit la credința creștină și i-a prorocit temnicerului sfârșitul mucenicesc. După ce sfântul a fost ucis, Ipolit l-a îngropat.
Aceasta a ajuns la urechile împăratului, care, batjocoritor, a întrebat dacă nu cumva căpetenia temniței a devenit vrăjitor, furând trupul creștinului. Sfântul Ipolit a mărturisit cu curaj credința în Hristos. Chiar și în timpul bătăilor cumplite, spunea neîncetat că crede în Domnul. Ipolit nu și-a lepădat cuvintele nici atunci când a fost îmbrăcat în haină ostășească, amintind de rangul său de odinioară. Sfântul repeta: "Sunt ostaș al lui Hristos, Mântuitorul meu, și doresc să mor pentru El". Păgânii înverșunați l-au lipsit pe Ipolit de averea sa, iar doica sfântului, Concordia, și pe toți cei din casa lui i-au omorât sub ochii lui. Mucenicul a fost osândit la moarte, fiind legat de cai neîmblânziți. Sfâșiat de loviturile pământului și ale pietrelor, Sfântul Ipolit a murit curând. Aceasta s-a întâmplat la 13 august 258, în a treia zi după moartea arhidiaconului Laurențiu.
Toți mucenicii au fost îngropați în taină de preotul Iustin chiar în locul nevoinței lor. Trupul doicii Concordia a fost aruncat într-un loc de necurăție, însă după câteva zile doi creștini, Irineu și Avundiu, l-au găsit și l-au îngropat împreună cu Mucenicul Ipolit. Pentru aceasta, cei doi bărbați binecredincioși au fost înecați. Creștinii au scos trupurile sfinților și le-au așezat spre odihnă lângă moaștele arhidiaconului Laurențiu.
