Presbiter
Sfântul Sfințit Mucenic Matfii (Matvei) Mihailovici Voznesenski face parte din Soborul Sfinților din Kursk. S-a născut la 9 august 1860, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Matia, în familia diaconului bisericii Sfântului Nicolae din satul Recița, uezdul Lgov, gubernia Kursk, Mihail Timofeevici Voznesenski, și a soției sale Evdochia Pavlovna, fiind botezat la 12 august.
Familia Voznesenski avea unsprezece copii. În documentele Seminarului Teologic din Belgorod, unde Matvei Voznesenski a studiat între anii 1877–1883, el este menționat printre „copiii diaconilor săraci”, „care, deși au părinți, din pricina sărăciei lor extreme au nevoie de întreținere din partea statului”.
După absolvirea seminarului cu calificativul întâi și titlul de student, Matvei Mihailovici a fost numit cântăreț bisericesc la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din orașul Novîi Oskol. La 10 iunie 1885 a urmat rezoluția ierarhului locului privind numirea lui Matfii Voznesenski ca preot la Biserica Înălțării Domnului din slobozia Foșcevată, uezdul Korocian, gubernia Kursk. Hirotonia întru preot a avut loc la 6 august în același an.
Slujirea preoțească a părintelui Matfii, care a durat aproape treizeci și cinci de ani într-o singură parohie, a fost deosebit de rodnică. Din noiembrie 1886 a fost director și profesor de religie la școala parohială de alfabetizare din Foșcevată. În anul 1896, „prin strădania enoriașilor și din donații de bunăvoie”, a fost ridicată acolo o nouă biserică cu un singur altar, din lemn, „pe temelie de piatră, solidă, fără clopotniță”. Din 1908 a început construirea unui mare lăcaș de piatră, iar până la începutul Primului Război Mondial se înălțaseră deja zidurile de cărămidă. Potrivit amintirilor A. D. Chetverikova, a fost realizată și „o cruce uriașă din ciment în pardoseală”.
În 1891, preotul Matfii Voznesenski a fost distins cu bedernița, în 1903 cu scufia, iar în 1912 cu camilafca. La 20 septembrie 1911 a fost numit protopop al celui de-al cincilea district al uezdului Korocian, devenind conducătorul clerului din paisprezece parohii. În „Buletinul Eparhial de Kursk” este evidențiată în special activitatea sa de strângere de contribuții și donații pentru Comitetul de Kursk al Societății Ortodoxe Misionare (din 1912), pentru repararea Catedralei „Znamenie” a Mănăstirii Znamenie din Kursk (1913) și pentru dotarea și întreținerea spitalului-sanatoriu Znamenie din Pădurea Arhierească (1914).
Potrivit mărturiilor sătenilor, părintele Matfii Voznesenski a fost ucis de ostași ai lui Budionnîi. Detaliile tragediei din anul 1919, petrecute la Foșcevată, au devenit cunoscute din scrisorile-memorii ale Antoninei Dmitrievna Chetverikova (1910–2006), fiica preotului din slobozia Klinoveț: „…L-au omorât noaptea, chemându-l pe părintele Matvei afară din casă, l-au ucis în grădina sa și l-au îngropat puțin adânc, cu genunchii îndoiți. Pe sfințitul mucenic l-au îngropat în cimitirul de dincolo de sat, iar autoritățile locale mult timp nu au permis ca trupul să fie dat pământului”.
