În vremea împăratului păgân Valerian, trăia la Roma un nobil cinstit și virtuos, pe nume Asterie, care mărturisea credința în Hristos. El păzea cu strictețe evlavia și nu-și ascundea credința. Odată, aflându-se în Cezareea lui Filip, a văzut o sărbătoare păgână, în timpul căreia un demon răpea jertfele. Asterie s-a rugat lui Hristos, a izgonit demonul, iar jertfele au devenit din nou văzute, ceea ce a pus capăt sărbătorii păgâne.
Într-o altă Cezareea, Cezareea Palestinei, trăia un ostaș de neam ales, Marin, care, fiind creștin, a refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni. Judecătorul Aheos l-a chemat și i-a dat trei ceasuri de gândire. Episcopul Feteic l-a îndemnat pe Marin să aleagă între slujirea unui împărat pământesc și moartea mucenicească pentru Hristos. Marin a ales moartea, mărturisindu-și credința.
La sfârșitul lui mucenicesc a fost de față și Sfântul Asterie, care, după rânduiala lui Dumnezeu, venise atunci în cetate. După moartea pătimitoare a Sfântului Marin, el și-a scos veșmântul de deasupra, de mare preț, l-a întins pe pământ, apoi a înfășurat cu el trupul cinstit al mucenicului împreună cu capul și, ducându-l pe umerii săi până la mormânt, l-a dat spre îngropare cu cinste. Pentru aceasta s-a învrednicit și el de cununa muceniciei: necredincioșii păgâni l-au prins și i-au tăiat capul, și astfel Sfântul Asterie, împreună cu Sfântul Marin, a stat înaintea Împăratului ceresc, Hristos, în ceata sfinților mucenici.
Aceasta s-a petrecut în vremea lui Gallienus, care a moștenit tronul după moartea tatălui său, Valerian. Gallienus a emis un decret prin care a pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor.
