Cuviosul Cosma Zografitul, de neam bulgar, s-a născut într-o familie binecredincioasă. În tinerețe, dorind să se păzească de căsătorie, a părăsit în taină casa părintească și a venit în Sfântul Munte Athos. Încă de atunci, pe drumul către acest loc binecuvântat, diavolul a încercat să-i clatine hotărârea, înfricoșându-l printr-o nălucire a întinderii nemărginite și de netrecut a mării, care înconjura Sfântul Munte. Însă rugăciunea fierbinte a tânărului a risipit această înșelare diavolească.
Ajuns la Athos, Sfântul Cosma a fost primit în Mănăstirea Zografu. Acolo a rămas multă vreme frate ascultător, apoi a primit tunderea în monahism și a fost rânduit eclesiarh. Sfântul Cosma a primit harul deosebit de a o vedea în taină pe însăși Egumena cerească a Sfântului Munte, care, la praznicul Bunei Vestiri, în Mănăstirea Vatoped, a binevoit să-i descopere în chip văzut purtarea ei de grijă pentru partea sa pământească: a văzut o Femeie de frumusețe și măreție împărătească, care poruncea atât în biserică în timpul slujbei, cât și în trapeză, iar toți monahii erau slujitori ascultători ai ei.
Curând, Cuviosul Cosma a fost hirotonit diacon, iar apoi preot, ceea ce l-a îndemnat la noi nevoințe duhovnicești. Plin de râvnă pentru mântuire, în urma rugăciunilor sale fierbinți către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, s-a învrednicit din nou de un semn al deosebitei Sale ocrotiri: a auzit glasul Maicii Domnului ieșind din sfânta Sa icoană și întrebându-L pe Fiul Său: „Cum se va mântui Cosma?” Domnul i-a răspuns: „Să părăsească mănăstirea și să se retragă în liniștea pustniciei.” După ce a primit binecuvântarea starețului, Cuviosul Cosma s-a retras în pustie, unde, într-o peșteră săpată în stâncă, a început o nouă nevoință a vieții sihăstrești în tăcere. Dumnezeu nu Și-a părăsit credinciosul rugător, ci l-a învrednicit de darul înainte-vederii.
Așa cum la începutul nevoinței vrăjmașul neamului omenesc a încercat să-l abată pe sfânt de la calea aleasă, tot astfel și zilele dinaintea morții dreptului au fost pentru el o grea încercare. Cu puțin înainte de sfârșitul său, alesul lui Dumnezeu s-a învrednicit de o vedenie a lui Hristos Însuși, Care i-a vestit sfântului că, înainte ca sufletul său să plece în Împărăția Cerurilor, însuși satana împreună cu ceata lui îl va bate cu cruzime și îl va răni. Pregătit pentru suferință prin mângâiere Dumnezeiască, sfântul a îndurat cu bărbăție această cumplită batjocură diavolească îngăduită de Dumnezeu și, în a treia zi după acele bătăi sălbatice, împărtășindu-se cu Preacuratele Taine, a plecat în pace la Domnul, cu cuvinte de slavoslovie pe buze. Dumnezeu, „Care îi slăvește pe cei ce-L slăvesc”, l-a proslăvit în chip minunat și după moarte pe Cuviosul Cosma: în timpul înmormântării sfântului, la peștera lui s-a adunat mulțime de fiare și păsări, ca și cum ar fi înțeles pierderea comună a Sfântului Munte; iar când trupul a fost coborât în mormânt și au început să-l acopere cu pământ, fiecare dintre aceste făpturi necuvântătoare au scos un glas de jale, aducând ultima cinstire plăcutului lui Dumnezeu. Când, după obicei, la patruzeci de zile, după privegherea de toată noaptea, frații au deschis sfintele moaște ale dreptului pentru a le muta cu cinste în mănăstire, acestea nu mai erau acolo în chip minunat — Domnul le ascunsese. Aceasta s-a petrecut în anul 1323.
