Arhiepiscop
Sfântul Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului, fratele Sfântului Teodor Studitul, din tinerețe s-a nevoit în viața ascetică sub îndrumarea unchiului său, Cuviosul Platon, care a întemeiat mănăstirea din Sakkudion. Iosif s-a arătat un adevărat nevoitor, pentru care a fost ales Arhiepiscop al cetății Tesalonic.
În acea vreme împărat era Constantin, care și-a silit soția să primească tunderea monahală și a luat în locul ei o altă femeie, rudă pe linie paternă. Iosif a mustrat căsătoria nelegitimă a împăratului Constantin al VI-lea, pentru care a fost dus la Constantinopol, supus foamei și întemnițării și exilat pe o insulă pustie. Împăratul Mihail Curopalat i-a îngăduit mai târziu să se întoarcă.
Însă, sub Leon Armeanul, Sfântul Iosif a suferit din nou prigoană pentru cinstirea sfintelor icoane. A fost supus la chinuri și întemnițare. Refuzând să semneze mărturisirea de credință iconoclastă, a fost aruncat într-o altă temniță. Mai târziu, Mihail Gângavul l-a eliberat împreună cu alți monahi care suferiseră pentru cinstirea icoanelor.
Sfântul Iosif a trecut la Domnul în anul 830, în Mănăstirea Studion, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții. Este cunoscut ca imnograf; lucrările sale includ stihiri și canoane care reflectă duhul postului și al pocăinței. Până astăzi s-au păstrat și predicile sale, dintre care se remarcă în mod deosebit cuvântul la Înălțarea Sfintei Cruci, cântările duhovnicești către Maica Domnului, Înaintemergătorul, îngeri, apostoli și Sfântul Nicolae, precum și stihirile Triodului. A alcătuit și un canon de pocăință pentru Duminica Fiului Risipitor, plin de adâncă zdrobire pentru păcate.
