Grigorie Bizantinul
Preacucernic
Cuviosul Grigorie era de neam din Bizanț (Constantinopol). Lepădându-se de slava și de cinstirile lumești, și-a părăsit cetatea natală pentru a îmbrățișa viața monahală în Sfântul Munte Athos. Mulți ani a viețuit în sfântă liniște, în apropierea Marii Lavre, Schitul Glosia (atestat în jurul anului 1308). În Viața Cuviosului Maxim Kavsokalivitul se spune că, pentru înălțimea vieții sale ascetice, s-a învrednicit să primească hrană din mâinile îngerilor.
Fiind preaslăvit dincolo de hotarele Sfântului Munte, Cuviosul a călăuzit pe mulți iubitori ai liniștii pe calea cea îngustă care duce la Împărăția Cerurilor. Între altele, a fost și dascălul Sfântului Ierarh Grigorie Palama.
S-a mutat cu pace la Domnul în anul 1310 sau 1326.
