Cuviosul Gherasim, originar din Lichia, s-a deprins încă din tinerețe cu frica de Dumnezeu. După ce a primit tunderea în monahism, s-a retras în pustia Tebaidei. Mai târziu s-a întors în Lichia, iar apoi s-a așezat în Pustia Iordanului, unde a întemeiat o mănăstire. În vremea petrecerii sale în Palestina au avut loc importante evenimente bisericești, între care și cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, la care au fost condamnați ereticii. Pentru o vreme, Cuviosul Gherasim s-a lăsat înșelat de învățăturile ereticilor, însă, pocăindu-se curând, s-a întors la dreapta credință. După aceea, mănăstirea sa a devenit un adevărat centru al vieții duhovnicești. El a rânduit pentru ucenicii săi un regulament strict, întemeiat pe post, ascultare și folosirea în comun a bunurilor, întărind astfel unitatea și dragostea frățească în obște.
Cuviosul Gherasim și-a arătat mila chiar și față de animale. El a vindecat un leu rănit, care i-a rămas alături cu credincioșie până la sfârșitul vieții sale. După mutarea la Domnul a sfântului, leul a fost îndurerat de moartea binefăcătorului său, dovedindu-și astfel devotamentul. Cuviosul Gherasim a trecut la Domnul, lăsând în urmă o moștenire de evlavie și dragoste față de Dumnezeu, precum și o pildă de smerenie și slujire. Viața și faptele sale au devenit o mărturie a harului și puterii lui Dumnezeu, care se manifestă prin sfinți.
