Cuviosul Talasie și-a zidit încă din tinerețe o mică locuință pe un munte și s-a așezat acolo. Înzestrat din fire cu sinceritate și smerenie, a simțit de timpuriu chemarea către viața monahală. Mai târziu s-a retras pe culmea unui munte din apropierea satului Targala, unde s-a nevoit vreme de treizeci și opt de ani. În tot acest timp nu a avut nici chilie, nici cort și nici măcar un adăpost. Și-a făcut doar un mic țarc din pietre, având drept acoperământ cerul liber. Pentru aceste nevoințe, Dumnezeu l-a învrednicit de harul facerii de minuni.
Cuviosul Talasie izgonea demonii, vindeca felurite boli și, prin darul minunilor, s-a asemănat Sfinților Apostoli. Odată, un șarpe s-a năpustit asupra lui, vrând să-l ucidă, însă sfântul s-a rugat lui Dumnezeu și, prin rugăciune, a fost izbăvit de moarte. Cu alt prilej, a fost cuprins de o boală grea a stomacului, care îi provoca suferințe cumplite, dar, chemând numele lui Dumnezeu, s-a vindecat de îndată. La cuvios veneau neîncetat mulțimi de oameni pentru a-i vedea nevoințele, iar mulți dintre cei care îl cercetau îl rugau să-i primească între ucenicii săi. Cuviosul nu le-a refuzat această dorință.
Pentru cei care doreau să se nevoiască alături de el, a construit chilii și le-a îngăduit să locuiască în ele. Hrana pe care o primea de la binefăcătorii săi o împărțea cu ucenicii. După o viață petrecută în astfel de nevoințe, Cuviosul Talasie a adormit în pace în Domnul.
