Patriarh
Sfântul Efrem a fost conducător militar în Răsărit pe vremea împăraților Anastasie și Iustin, iar mai târziu a devenit patriarh al Antiohiei. Era cunoscut pentru viața sa evlavioasă, pentru milostenia și compătimirea față de cei săraci. Alegerea sa a avut loc prin descoperire Dumnezeiască, în timpul unui cutremur nimicitor în Antiohia, când au pierit mulți locuitori, între care și patriarhul Eufrasie.
După această nenorocire, împăratul Iustin l-a însărcinat pe Efrem cu refacerea orașului. Printre lucrători se afla un episcop care își ascundea numele și rangul; acesta i-a prorocit lui Efrem că va ajunge patriarh. Profeția s-a împlinit, iar Efrem a fost ridicat pe scaunul patriarhal.
Efrem a arătat multă râvnă pentru credință, încercând să-l convingă pe un stâlpnic care avea legături cu ereticii. Stâlpnicul a propus să-și dovedească credința prin foc, iar Efrem a primit încercarea, încredințându-se milei lui Dumnezeu. Și-a aruncat omoforul în foc, iar acesta a rămas nevătămat, fapt care l-a adus pe stâlpnic la pocăință și la primirea credinței ortodoxe.
După o slujire virtuoasă, Efrem s-a mutat la Dumnezeu, slăvindu-L în ceruri împreună cu toți sfinții.
