Augusta (Vasilisa), împărăteasa Romei
Martiră
Sfânta Muceniță Augusta, numită și Vasilisa, a trăit în secolele III–IV și a fost soția împăratului roman Maximian, unul dintre cei mai cruzi prigonitori ai creștinilor. Numele „Augusta” indică titlul înalt acordat împărătesei, iar „Vasilisa” este echivalentul grecesc, însemnând „regină”.
S-a născut într-o familie păgână nobilă, a primit o educaţie aleasă și se remarca prin frumusețe, inteligență și abilități diplomatice. După căsătoria cu Maximian, a ocupat o poziție importantă la curte, participând la treburile statului și influențând mediul imperial.
În ciuda unui mediu plin de păgânism și cruzime, Augusta a păstrat curăția lăuntrică și dorința de adevăr. Căutarea ei spirituală a început observând suferințele creștinilor persecutați și executați la porunca soțului ei. Întâlnirea cu Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din Alexandria, aflată atunci în închisoare, a devenit un moment decisiv în viața Augustei, trezindu-i interesul pentru credință și deschizând calea transformării sale lăuntrice.
Augusta vizita în secret temnița unde era ținută Ecaterina și discuta cu ea despre credință, sensul vieții și adevăratul Dumnezeu. Aceste convorbiri au atins-o profund, iar ea a început treptat să renunțe la ritualurile păgâne, apropiindu-se de creștinism. Ecaterina a devenit povățuitoarea ei duhovnicească, explicându-i temeliile credinței și povestindu-i despre viața lui Hristos și despre jertfa apostolilor.
Curând, Augusta a primit botezul în taină, fără știrea soțului și a curții, și a început să trăiască ca o creștină adevărată. A refuzat participarea la sărbătorile păgâne, a încetat jertfele și a început să-i ajute pe creștinii întemnițați, oferindu-le hrană, haine și mângâiere.
După câteva luni de slujire ascunsă, Augusta a hotărât să-și mărturisească deschis credința. Ea a condamnat public zeii păgâni și l-a acuzat pe Maximian de cruzime și orbire spirituală. Împăratul a socotit aceasta un act de trădare și a poruncit arestarea ei. Augusta a fost întemnițată, supusă interogatoriilor și amenințărilor. Au încercat să o convingă să se lepede de Hristos, promițându-i viața și întoarcerea la rangul anterior, dar ea a rămas neclintită. Tăria ei i-a inspirat pe ceilalți întemnițați, iar chiar unii gardieni au început să se intereseze de credință.
Nevoind scandal public, Maximian a poruncit executarea ei în taină. Moartea ei mucenicească a avut loc în jurul anului 305, la scurt timp după moartea Ecaterinei, cu care era legată duhovnicește. Sfârșitul ei a fost biruința deplină a duhului asupra puterii, a iubirii asupra fricii. Trupul ei a fost îngropat în ascuns de creștini, iar locul îngropării a devenit loc de rugăciune și cinstire.
Pomenirea ei este săvârșită la 7 decembrie, ca o zi a biruinței duhovnicești și a mărturisirii credinței.
