Nepios Maximian, conducând partea estică a Imperiului Roman, a ridicat o persecuție împotriva creștinilor. Comandantul militar Antioh, un slujitor zelot al idolilor, a primit ordinul de a tortura creștinii. Printre miile de comandanți a fost sfântul Andrei, care, nefiind botezat, a mărturisit deschis credința în Hristos. Pentru evlavia sa, a primit o curaj extraordinar și a obținut victorii strălucite asupra dușmanilor.
Când perșii au atacat Siria, Antioh i-a încredințat lui Andrei comanda armatei. Sfântul, bazându-se pe Dumnezeu, a ales un număr mic de războinici și i-a chemat să respingă idolii. Ca rezultat al bătăliei, datorită rugăciunilor sfântului, romanii au obținut victoria, iar toți războinicii au crezut în Hristos.
Comandantii invidioși l-au denunțat pe Andrei, iar Antioh, furios, l-a chemat la judecată. Sfântul a mărturisit cu curaj pe Hristos și a fost supus torturii. Pe un pat încins, a îndurat cu curaj suferințele, iar focul nu l-a rănit. Alți creștini, care au fost torturați, s-au bucurat de suferințele lor pentru Hristos.
Antioh, neavând curaj să-l execute pe Andrei, l-a eliberat, dar apoi a conceput un plan viclean. Aflând despre complot, sfântul Andrei a fugit cu războinicii în Tars, unde a fost botezat de episcopul Petru. După aceasta, s-au ascuns în munți de persecuție.
Când Seleuc, trimis de Antioh, i-a găsit, sfântul Andrei și-a adunat tovarășii și i-a chemat la rugăciune. Au fost capturați și martirizați, aducându-și sângele ca jertfă lui Hristos. La locul morții lor a apărut o fântână vindecătoare.
Sfinții au suferit pe 19 august, iar trupurile lor au fost îngropate cu cinste. Mulți oameni, venind la fântână, s-au vindecat prin rugăciunile sfinților martiri.
