Patriarh
Sfântul Anastasie Sinaitul I, Patriarh al Antiohiei, și-a început nevoința monahală pe Muntele Sinai, de unde și numele de Sinaitul. El a urcat pe tronul patriarhal în anul 562, în timpul domniei împăratului Iustinian (527–565).
În acea perioadă, în Biserică au apărut tulburări din cauza unei învățături eretice despre firea Dumnezeiască a trupului lui Hristos, care susținea că trupul Mântuitorului nu a suferit înainte de Pătimirile Sale. Sfântul Anastasie, fiind bine cunoscător al Sfintei Scripturi și statornic în credința ortodoxă, îi mustra pe eretici și trimitea epistole pastorale, avertizându-i împotriva rătăcirilor lor.
Împăratul Iustinian, mâniindu-se când a aflat despre aceasta, a voit să-l înlăture pe Sfântul Anastasie de pe scaunul Antiohiei, însă a fost lovit pe neașteptate de o boală gravă. Înainte de moarte, el s-a pocăit în fața Bisericii și a alcătuit frumoasa rugăciune „Unule-Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu”, care a fost inclusă în rânduiala Sfintei Liturghii. În ea, a mărturisit învățătura ortodoxă despre cele două firi ale Domnului Iisus Hristos.
După moartea lui Iustinian, nepotul său, Iustin cel Tânăr, fiind supărat pe Anastasie pentru că acesta refuzase să-i ofere aur la urcarea sa pe tron, a căutat un prilej pentru a-l înlătura. Sfântul Anastasie a fost acuzat de administrare neglijentă a bunurilor bisericești și de vorbire de rău la adresa împăratului și a fost trimis în exil.
Întorcându-se din exil în anul 593, Sfântul Anastasie a păstorit Biserica timp de șase ani și a trecut cu pace la Domnul († 21 aprilie 599). În timpul exilului, el a scris mai multe lucrări dogmatice și moralizatoare.
