Sfântul Alipie, având mare meșteșug, lucra spre slava lui Dumnezeu fără să ceară răsplată pentru munca sa. El reînnoia mereu icoanele învechite și împărțea câștigul în trei părți: pentru renovarea icoanelor, pentru milostenie și pentru nevoințele mănăstirii. Viața lui era plină de rugăciune, smerenie și fapte bune.
Egumenul Nicon, văzând virtuțile lui Alipie, l-a ridicat la treapta de preot. Sfântul săvârșea minuni, vindecând bolnavii, între care și un lepros care, mărturisindu-și păcatele, a primit vindecare prin rugăciunea și ungerea lui Alipie. El a vindecat și un orb din naștere, arătând astfel puterea lui Dumnezeu.
Alipie s-a confruntat cu clevetirea a doi monahi, care își însușiseră banii destinați pictării icoanelor. Însă, când egumenul l-a chemat pe Alipie, a descoperit că icoanele fuseseră pictate în chip minunat. Monahii au fost izgoniți pentru clevetire, iar Alipie a fost slăvit ca sfânt.
La sfârșitul vieții sale, el a prezis că icoana pe care nu apucase să o termine va fi gata pentru sărbătoare. Și într-adevăr, un înger a pictat icoana în trei ceasuri, iar ea a fost găsită la locul ei. Alipie a trecut la Domnul la 17 august, iar trupul său a fost îngropat în peștera Cuviosului Antonie.
Astfel, Sfântul Alipie a lăsat în urma sa o moștenire de virtuți și minuni, slăvind pe Dumnezeu și întărind credința oamenilor.
