Preacuviosul Alexandru, născut în Asia și educat la Constantinopol, a părăsit slujba militară pentru a urma chemarea monahală. A petrecut patru ani în ascultare aspră într-o mănăstire din Siria, după care s-a retras în pustie, luând cu sine doar Sfânta Evanghelie. Preacuviosul a viețuit în pustie timp de șapte ani, apoi a început să propovăduiască păgânilor, aducându-l la Hristos pe conducătorul cetății, Ravula, care mai târziu a devenit episcop al Edessei. Toți locuitorii de acolo au primit Botezul, au ars idolii și s-au întărit în credință. După aceasta, s-a retras din nou în pustie, unde a propovăduit unor tâlhari. Aceștia s-au pocăit și au întemeiat o mănăstire. Curând, iubitorii de liniște duhovnicească au început să se adune în jurul lui și astfel a luat naștere mănăstirea „Neadormiților”, unde monahii slăveau neîncetat pe Dumnezeu, zi și noapte. Preacuviosul a condus mănăstirea timp de douăzeci de ani, apoi a plecat împreună cu frații prin cetăți, vestind Evanghelia. În Antiohia a zidit o biserică și un spital, însă din cauza invidiei a fost silit să plece la Constantinopol, unde a întemeiat o nouă mănăstire și și-a continuat lucrarea. Preacuviosul Alexandru și monahii săi au suferit din partea ereticilor nestorieni, dar după înfrângerea acestora și-a petrecut restul vieții în mănăstirea întemeiată de el. A trecut la Domnul la adânci bătrâneți, în jurul anului 430, după cincizeci de ani de viețuire monahală.
