11:25 Căci nu voiesc să nu știți, fraților, taina aceasta, ca să nu fiți cumințiⓜ în ochii voștri înșivă, că pentru Israel s‐a făcut învârtoșareⓝ în parte pânăⓞ va intra plinătatea Neamurilor.
11:26 Și astfel tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: Izbăvitorul va veniⓟ din Sion; el va abate nelegiuirile de la Iacov.
11:27 Și acestaⓠ este legământul de la mine pentru ei, când voi înlătura păcatele lor.
11:28 Negreșit în ce privește evanghelia sunt vrăjmași, pentru voi, dar în ce privește alegerea sunt iubițiⓡ, pentru părinții lor.
11:29 Căci darurile și chemareaⓢ lui Dumnezeu sunt fără părere de rău.
11:30 Căci după cum și voi n‐ați ascultat altădatăⓣ de Dumnezeu, iar acum ați căpătat milă prin neascultarea lor,
11:31 astfel și aceștia n‐au ascultat acum, ca prin mila către voi să capete și ei milă acum.
11:32 Căci Dumnezeuⓤ a închis împreună pe toți în neascultare ca să aibă milă de toți.
11:33 O, adâncime a bogăției și a înțelepciunii și a cunoștinței lui Dumnezeu! Câtⓥ de cu neputință de cercetat sunt judecățile lui și cât de cu neputință de urmăritⓦ căile lui!
11:34 Pentru căⓧ cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cineⓨ s‐a făcut sfetnicul lui?
11:35 Sau cineⓩ i‐a dat întâi lui și i se va da înapoi?
11:36 Căci toate sunt din elⓐ și prin el și pentru el! A luiⓑ să fie slava în veci! Amin.
12:1 În vremea aceea Isus a mersⓞ în Sabat prin semănături și ucenicii săi au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce.
12:2 Iar fariseii, când au văzut, i‐au zis: Iată, ucenicii tăi fac ce nu se cade să facă în Sabat.
12:3 Dar el le‐a zis: N‐ați citit ceⓟ a făcut David, când a flămânzit, el și cei ce erau cu el?
12:4 Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinileⓠ punerii înainte, ceea ce nu i se cădea să mănânce, nici celor ce erau cu el, ciⓡ numai preoților?
12:5 Sau n‐ați citit în legeⓢ, că în ziua Sabatului preoții în Templu pângăresc Sabatul și sunt fără vină?
12:6 Dar vă spun că aici este cevaⓣ mai mare decât Templul.
12:7 Dar dacă ați fi știut ce este: Milăⓤ voiesc, iar nu jertfă! n‐ați fi osândit pe cei fără vină.
12:8 Căci Fiul omului este domn al Sabatului.