1:1 Cea dintâi istorisire am făcut‐o, Teofileⓐ, despre toate câte a început Isus să facă și să învețe,
1:2 pânăⓑ în ziua în care a fost luat sus, după ce prin Duhul Sfânt dăduseⓒ porunci apostolilor pe care și i‐a ales,
1:3 cărora s‐a și înfățișatⓓ după pătimirea sa cu multe dovezi netăgăduite, arătându‐li‐se vreme de patruzeci de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu.
1:4 Și peⓔ când era adunat cu ei, le‐a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe careⓕ, zicea el, ați auzit‐o de la mine.
1:5 Pentru căⓖ Ioan a botezat cu apă, iar voi vețiⓗ fi botezați cu Duhul Sfânt nu după multe aceste zile.
1:6 Deci când erau adunați laolaltă, l‐au întrebat zicând: Doamneⓘ, nu cumva în vremea aceasta statorniceștiⓙ iarăși împărăția pentru Israel?
1:7 El a zis către ei: Nuⓚ este al vostru să știți vremurile sau soroacele pe care Tatăl le‐a pus sub stăpânirea sa.
1:8 Ciⓛ veți lua putere când va veniⓜ Duhul Sfânt peste voi și‐mi vețiⓝ fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului.
1:1 La început eraⓐ Cuvântul și Cuvântul era laⓑ Dumnezeu șiⓒ Cuvântul era Dumnezeu.ⓓ
1:2 Acestaⓔ era la început la Dumnezeu.
1:3 Toate au fost făcute prin el și fără el n‐a fost făcut nici măcar ceva care este făcut.
1:4 În elⓕ era viața șiⓖ viața era lumina oamenilor.
1:5 Și luminaⓗ luminează în întuneric și întunericul n‐a biruit‐o.
1:6 Aⓘ fost un om trimis de la Dumnezeu; numele său era Ioan.
1:7 Acestaⓙ a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toți să creadă prin el.
1:8 Nu era el lumina, ci a venit ca să mărturisească despre lumină.
1:9 Luminaⓚ adevărată era cea care luminează pe orice om, venind în lumeⓛ.
1:10 El era în lume și lumea a fost făcută prin el și lumea nu l‐a cunoscut.
1:11 A venit la ale sale și aiⓜ săi nu l‐au primit.
1:12 Iar câțiⓝ l‐au primit, le‐a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu: celor ce cred în numele lui;
1:13 care au fost născuțiⓞ nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voie de bărbat, ci din Dumnezeu.
1:14 Șiⓟ Cuvântul s‐a făcut carneⓠ și aⓡ locuit între noi (și amⓢ privit slava lui, slavă ca a singurului născut de la Tatăl), plin de harⓣ și de adevăr.
1:15 Ioanⓤ mărturisește despre el și a strigat zicând: Acesta era cel despre care am zis: Cel ceⓥ vine după mine a fost înaintea mea, căciⓦ era întâi în privința mea.
1:16 Căci noi toți am luat din plinătateaⓧ lui și har peste har.
1:17 Căci legeaⓨ a fost dată prin Moise; harulⓩ și adevărulⓐ au venit prin Isus Hristos.
20:19 Fiindⓝ deci seară în ziua aceea, în ziua întâi a săptămânii și când erau încuiate ușile unde erau ucenicii, de frica iudeilor, Isus a venit și a stat în mijloc și le zice: Pace vouă.
20:20 Și când a zis aceasta, le‐a arătat mâinile și coasta. Uceniciiⓞ s‐au bucurat deci când au văzut pe Domnul.
20:21 Isusⓟ le‐a zis deci iarăși: Pace vouă; cumⓠ m‐a trimis pe mine Tatăl vă trimit și eu pe voi.
20:22 Și când a zis aceasta, a suflat asupra lor și le zice: Luați Duh Sfânt.
20:23 Ale cărorⓡ păcate le iertați, iertate le sunt; ale căror le țineți, ținute sunt.
20:24 Dar Toma, unul dintre cei doisprezece, numitⓢ Geamăn, nu era cu ei când a venit Isus.
20:25 Ceilalți ucenici îi ziceau deci: Am văzut pe Domnul. Dar el le‐a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu voi pune degetul meu în locul cuielor și nu voi pune mâna mea în coasta lui, nu voi crede.