Exista oare în secolul I d.Hr. obiceiul de a face schimb de inele de logodnă și, dacă da, a avut Maica Domnului un astfel de inel? Iar dacă acest obicei exista cu adevărat și Maica Domnului a primit un asemenea inel de la Iosif, unde se află el astăzi? De aici se nasc numeroase întrebări.

O manuscrisă din secolul al XI-lea păstrează o istorisire deosebită, potrivit căreia, în jurul anului 985, Iudita, soția contelui de Toscana și nepoata împăratului Otto al III-lea, și-a trimis la Roma propriul bijutier, după ce aflase că acolo sosise un negustor evreu care adusese cu sine numeroase bijuterii.
După ce a cumpărat pentru stăpâna sa o impresionantă colecție de obiecte din aur, bijutierul toscan a primit în dar un inel despre care negustorul evreu i-a spus că nu putea fi cumpărat nici măcar cu tot aurul din lume. Era inelul de logodnă al Maicii Domnului.

Negustorul însuși nu era creștin, însă păstra o deosebită evlavie față de acest inel, considerând că era datoria sa să îl încredințeze celor care cred în Iisus Hristos și în Maica Domnului.
Potrivit tradiției, Maica Domnului i-a dăruit acest inel Evanghelistului Ioan, iar de la acesta a fost transmis din generație în generație, de la un urmaș la altul.
Bijutierul Ranieri nu a crezut în această istorie și, la întoarcerea în Toscana, a așezat inelul într-un sipet mare, alături de alte podoabe pe care le considera neînsemnate.
După un timp, familia lui Ranieri a fost lovită de o mare nenorocire: fiul său a murit. În clipa în care cortegiul funerar era pregătit să pornească spre cimitir, tânărul și-a revenit în mod neașteptat și a povestit că ajunsese la porțile Raiului, unde îl întâmpinase Maica Domnului. Ea i-a spus că trebuie să se întoarcă pentru a mărturisi că inelul Ei trebuie cinstit după cuviință.
Cel înviat și-a deschis pumnul, iar în mâna sa se afla chiar inelul pe care tatăl său îl ascunsese în sipet. După ce le-a încredințat relicva rudelor sale, le-a spus că trebuie să se întoarcă din nou la cer și le-a lăsat poruncă să așeze inelul în biserica Santa Mustiola.
Trecând printr-un lung șir de peregrinări de-a lungul veacurilor, inelul Maicii Domnului și-a găsit în cele din urmă locul de păstrare în Capela Sfântului Iosif, din catedrala orașului italian Perugia.
Inelul este făcut dintr-o piatră translucidă, cu o nuanță verzuie, numită calcedonie. Acesta este păstrat într-un cufăr medieval din fier, încuiat, care la rândul său se află într-un alt cufăr. Cele două cufere sunt închise în total cu 14 lacăte, ale căror 14 chei sunt păstrate de 14 locuitori diferiți ai orașului. Cuferele sunt deschise în zilele de 29 și 30 iulie, când este prăznuită ziua inelului Maicii Domnului.
O analiză gemologică realizată la solicitarea locuitorilor orașului a arătat că inelul datează din secolul I d.Hr. și poartă o inscripție microscopică, imposibil de descifrat și de tradus. Alte cercetări indică faptul că, în secolul I d.Hr., exista într-adevăr obiceiul de a dărui un inel logodnicei.
