Preot
Sfântul Mucenic Vladimir s-a născut în anul 1869 în orașul Șuia, gubernia Vladimir, în familia psaltului Feodor Vvedenski. În anul 1889 a absolvit Seminarul Teologic și s-a căsătorit cu domnișoara Sofia. Ei au avut patru copii. La 10 martie 1891, Vladimir Feodorovici a fost hirotonit preot la biserica Nașterea Domnului din satul Lejnevo, unde a slujit toată viața, fiind din anul 1920 paroh. În anul 1922 a fost arestat în legătură cu opoziția la confiscarea bunurilor bisericești, dar a fost eliberat curând.
La începutul anului 1930 autoritățile au decis închiderea bisericii Nașterea Domnului. La 4 februarie 1930 părintele Vladimir a fost arestat, acuzat de agitație antisovietică. La 6 februarie a fost transferat în închisoarea din Șuia, unde au fost arestați și slujitorii bisericii și membrii consiliului parohial. La 15 februarie, troica OGPU l-a condamnat la trei ani de detenție într-un lagăr de concentrare. La 30 martie preotul a sosit în lagărul special de la Solovki, unde a lucrat ca ajutor de serviciu și uscător de rufe. La 3 aprilie 1931 a trecut la Domnul, iar la 5 aprilie a fost înmormântat în cimitirul de lângă biserica Învierii de pe insula Anzer.
