Presbiter
Sfinții Mucenici Vavila din Sicilia și ucenicii săi, Timotei și Agapie, au pătimit pentru credința în Hristos în secolul al III-lea. Ei locuiau în împrejurimile Romei. Încă din tinerețe, Sfântul Vavila a părăsit lumea pentru Hristos, a plecat din casa părintească, și-a împărțit averea săracilor și s-a așezat pe vârful unui munte, unde viețuia în post, rugăciune și tăcere.
Împreună cu el se nevoiau ucenicii săi, Agapie și Timotei. Chemând neîncetat numele lui Dumnezeu, fericitul nevoitor al tăcerii a fost hirotonit preot și cinstea cu evlavie harul preoției care se odihnea asupra sa. Pentru a scăpa de prigoana păgânilor, el s-a retras împreună cu ucenicii săi în insula Sicilia, unde i-a adus pe mulți necredincioși la credința creștină.
Conducătorul insulei, mâniat de lucrarea misionară a Sfântului Vavila, a poruncit ca el și ucenicii săi să fie supuși unor chinuri cumplite. Au fost biciuiți și torturați, apoi, plini de răni și sânge, au fost purtați prin cetățile Siciliei, fiind batjocoriți cu cruzime. Prin aceasta, prigonitorul voia atât să-i înspăimânte pe locuitori, cât și să-și potolească propria mânie. În cele din urmă, călăii i-au străpuns cu sulițele pe fericiții mucenici, iar trupurile lor le-au aruncat în foc, însă flăcările nu s-au atins de sfintele lor moaște. Acestea au fost îngropate cu cinste în Sicilia de către creștinii de acolo.
