Arhimandrit
Sfântul Cuvios Mucenic Vadim, arhimandritul, s-a născut în secolul al IV-lea, în cetatea persană Viflapata, provenind dintr-o familie bogată și nobilă. Din tinerețe a fost luminat de învățătura creștină.
Fiind de neam înstărit, și-a împărțit întreaga avere săracilor și a zidit o mănăstire, ducând o viață plină de virtuți. Plin de har, Vadim s-a suit pe un munte pustiu și a primit binecuvântare de la Dumnezeu. El a fost o adevărată piatră a credinței, mărturisindu-L cu curaj pe Hristos și povățuind pe mulți pe calea mântuirii.
În vremea uciderii sfinților patruzeci de mucenici persani, Sfântul Arhimandrit Vadim a fost aruncat în temniță împreună cu șapte ucenici ai săi. Timp de patru luni, Sfântul Vadim și ucenicii lui au fost supuși la bătăi cumplite, dar au îndurat toate suferințele cu răbdare. Nirsan, conducătorul cetății Aria, era și el creștin, însă, înfricoșat de chinuri, s-a lepădat de credință. Aflând aceasta, regele Sapor i-a poruncit lui Nirsan să-l ucidă pe Vadim, făgăduindu-i libertate și bogății.
Luând sabia, Nirsan nu a putut să-l ucidă îndată pe sfânt, iar Vadim, întorcându-se către el, l-a avertizat cu privire la urmările faptei sale. Biruindu-și teama, Nirsan a lovit totuși cu sabia, iar Vadim a îndurat cu statornicie chinurile și a primit moarte mucenicească, lăsând pe toți cei de față uimiți de răbdarea sa. Sfântul Vadim a primit cununa muceniciei la 8 aprilie, iar trupul său a fost îngropat în taină de bărbați evlavioși.
După moartea Sfântului Vadim, Nirsan, neputând îndura chinurile sufletești, și-a pus capăt vieții.
Cei șapte ucenici au rămas în temniță timp de patru ani și numai după moartea regelui Sapor au fost eliberați, fiindu-le îngăduit să mărturisească în voie credința creștină.
În total, peste 270 de martiri au fost recunoscuți ca victime ale persecuțiilor lui Sapor, iar pomenirea tuturor acestora se face în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Mucenic Vadim.
