Sfântul mucenic Sukhiy și cei 16 tovarăși ai săi erau nobili la curtea conducătorului albanez. Ei au crezut în Mântuitorul, urmându-l pe preotul Hrizos, și au fost botezați în apele Eufratului, unde li s-au dat nume noi. După moartea martirică a lui Hrizos, Sukhiy a devenit conducătorul spiritual al fraților, iar ei duceau o viață aspră de nevoință.
Noul conducător al Albaniei păgâne, Datianos, aflând despre creștinismul lor, a încercat să-i întoarcă la vechea credință, dar ei au respins îndemnurile lui. La porunca lui Datianos, sfântul Sukhiy și tovarășii săi au fost supuși la torturi și arși. Murind, ei cântau Psalmul 21, iar trupurile lor au fost tăiate în bucăți și împrăștiate pe muntele Sukaketi.
Sfinții mucenici au rămas neputreziți până în secolul IV, când moaștele lor au fost îngropate de creștinii locali. Pe locul martiriului lor a fost ridicată o biserică în cinstea sfântului Grigorie, luminătorul Armeniei, și a fost deschis un izvor tămăduitor.
